Meciul a început, practic, de la 1-0 pentru Barcelona, pentru că nu trecuseră decât două minute până la golul lui Iniesta. Spre lauda ei, Şahtior nu s-a speriat de startul furibund al gazdelor, dar a comis o greşeală fatală, pentru că Willian (7, 13) şi Luiz Adriano (10, 12) au ratat în patru rânduri egalarea. Scăpată cu faţa curată, Barcelona a apăsat pedala de acceleraţie şi şi-a dublat avantajul prin Daniel Alves (34).
Raţ, suspendat pentru retur
Festivalul catalan a continuat după pauză, când golul lui Pique a făcut ca tabela să arate un scor de neprezentare (53). Şahtior a redus diferenţa prin Rakitsky (60), dar Keita a marcat pentru Barcelona la faza imediat următoare. Spre ghinionul lui, Răzvan Raţ a primit un cartonaş galben din cauza căruia va fi suspendat pentru meciul retur, care va conta doar pentru palmares, pentru că Xavi (86) a marcat pentru 5-1 după ce Luiz Adriano nimerise bara (82).
Război între Lucescu şi Raţ
Mircea Lucescu nu şi-a putut stăpânii nervii la sfârşitul meciului. „Spune-le, bă, că am luat două goluri din cauza ta!”, i-a reproşat antrenorul lui Şahtior fundaşului Răzvan Raţ, care acorda un interviu televiziunii publice. „Vreau să să vă spun că m-am săturat de aceste critici! Analizaţi voi dacă sunt obiective”, a reacţionat Raţ.
 
 

Urmărește-ne pe Google News