Surprinzatoarea performanta a cipriotului Marcos Baghdatis (foto) care, venit parca de nicaieri, a ajuns in finala turneului de Grand Slam de la Melbourne, i-a adus acestuia nu numai aproape o jumatate de milion de dolari in cont, ci si un salt impresionant in clasamentul mondial. Acum, jucatorul in varsta de 20 de ani ocupa locul 27 in clasamentul mondial dupa ce, inaintea startului Australian Open, era pe 54.

Podiumul a ramas neschimbat, elvetianul Roger Federer, spaniolul Rafael Nadal si americanul Andy Roddick ocupand, in aceasta ordine, primele trei pozitii. Nu acelasi lucru se poate spune de ierarhia feminina, acolo unde lidera a devenit Kim Clijsters. Fosta ocupanta a locului secund este urmata in clasament de proaspata campioana de la Melbourne, frantuzoaica Amelie Mauresmo, pozitia a treia fiind ocupata de americanca Lindsay Davenport, care pierde dupa mai bine de o jumatate de an primul loc.

In ceea ce ii priveste pe romani, acestia ocupa in general aceleasi pozitii ca in urma cu doua saptamani. Cel mai bine clasat este in continuare Victor Hanescu, aflat acum pe 40 (in cadere 2 locuri), urmat fiind de Andrei Pavel (82) si Razvan Sabau (104). Dintre acestia, doar ultimii doi participa in aceste zile la o competitie. Ei au fost direct acceptati pe tabloul principal al turneului de la Delray Beach (SUA), dotat cu premii in valoare totala de 380.000 de dolari. In primul tur, Pavel il va intalni pe francezul Olivier Patience, in vreme ce Sabau il va avea ca adversar pe americanul Jeff Salzenstein, venit din calificari. Cei doi romani vor evolua si la dublu, primii adversari fiind americanii Alex Clayton si Robert Kendrick.

Pavel si Sabau pregatesc astfel meciul de Cupa Davis cu echipa SUA, programat in perioada 10-12 februarie, in localitatea californiana La Jolla, de langa San Diego. Adrian Ungur si Horia Tecau au ratat in incercarea de a ajunge pe tabloul principal, fiind eliminati in turul secund al calificarilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News