In oraselul german Oberstdorf incepe azi o noua editie a Turneului Celor Patru Trambuline – a 54-a -, celebra confruntare a saritorilor cu schiurile.
Chiar daca in ultimii ani batalia pentru suprematie s-a dat intre “icari” renumiti, precum finlandezul Janne Ahonen sau polonezul Adam Malysz, precursori ai tandemului german Sven Hannawald – Martin Schmidt, anul acesta principalul favorit este reprezentantul Cehiei, Jakub Janda. Ajuns la maturitatea sportiva – are 27 de ani -, el a castigat patru din cele sapte etape ale Cupei Mondiale din acest sezon. Singurul saritor de nationalitate ceha care a reusit sa invinga in Turneul Celor Patru Trambuline este Jiri Raska, in 1971.
De asemenea, noul val viseaza la titlu. Elevtianul Andrea Küttel, austriacul Thomas Morgenstern, slovenul Robert Kranjec sau germanul Michael Uhrmann pot furniza surpriza.
Competitie ce se desfasoara mereu la cumpana dintre ani, Turneul a atras dintotdeauna gratie sistemului de desfasurare, care presupune dueluri “unu la unu” pentru calificarea in faza finala.
Etapele sunt transmise in acest an, in direct, de Eurosport, dar si de TV Sport (azi, de la 16.30). Dupa Oberstdorf, vor urma disputele de la Garmisch (1 ianuarie 2006), Innsbruck (4 ianuarie) si Bischofshofen (6 ianuarie), ultimele doua trambuline din Austria.
Finlanda are cele mai mule victorii
Cele mai multe victorii la Turneu: Finlanda – 41, Austria si Norvegia – cate 39 si fosta RFG – 30.
Jens Weissflog (fosta RDG) e singurul “icar” care a castigat de patru ori. Doar Janne Ahonen i-ar mai putea egala recordul.
Wissflog si Björn Wirkola au cate zece victorii de etapa.
Germanul Hannawald e primul saritor din istorie care a castigat toate cele patru etape intr-o competitie (2001/ 2002).
Care sunt trambulinele
Schattenberg Oberstdorf Germania 29 decembrie record 143.5 m (2003)
Olympia Garmisch-Partenkirchen Germania 1 ianuarie 129.5 m (2001)
Bergisel Innsbruck Austria 4 ianuarie 134.5 m (2002)
Paul-Ausserleitner Bischofshofen Austria 6 ianuarie 143 m (2005)