Cosmin Negoescu şi Marius Penescu, doi juniori crescuţi în curtea lui FC Târgovişte, vor fi primii români care vor avea ocazia să se formeze, de la vârsta de 17 ani, la un club german. Primul e atacant, iar cel de-al doilea, mijlocaş, iar în primăvara acestui an au dat probe la VfL Wolfsburg, chiar sub ochii lui Felix Magath, care a fost de acord că puştii merită să se formeze la centrul de juniori al clubului german.

Au dat probe în primăvară

Cei doi au trecut şi prin ceva emoţii, pentru că răspunsul din partea grupării din VfL Wolfsburg s-a lăsat aşteptat, chiar şi după ce aceştia au revenit în România. Impresarul celor doi juniori, Marian Mitran, susţine că ei vor semna în mod sigur din vară un contract cu gruparea germană. „Eu i-am dus acolo, la dorinţa lui Felix Magath, şi au dat probe. Băieţii au o înţelegere cu FC Târgovişte şi trebuie să joace aici până în vară. Apoi vor merge la VfL Wolfsburg, unde vor semna amândoi contracte pe o perioadă de trei sau chiar cinci ani, în funcţie de cum negociem”, a spus Marian Mitran.

Cantonament şi relaxare

Negoescu şi Penescu au luat un prim contact cu clubul din VfL Wolfsburg şi au rămas impresionaţi de condiţiile pe care le oferă centrul de pregătire, unde grupele de juniori încep de la Under 8 (sub
opt ani) şi ajung până la Under 23 (sub 23 de ani). Pe lângă facilităţile obligatorii pentru antrenarea tinerilor fotbalişti, complexul încearcă să-i facă pe copii să se simtă cât mai în largul lor, oferind confort şi în camerele hotelului, unde aceştia au calculatoare şi acces la Internet, dar unde se şi gospodăresc singuri.

Nemţii noştri

Bundesliga a fost şi e un campionat accesibil doar pentru fotbaliştii care reuşesc să se adapteze la rigiditatea stilului german. Fotbalul din Germania a fost marcat de evoluţia câtorva jucători români de excepţie. Printre ei, Ionuţ Lupescu şi Dorinel Munteanu. Dacă primul a evoluat pentru Bayer Leverkusen şi Borussia Mönchengladbach, Munti a făcut istorie chiar în tricoul lui VfL Wolfsburg, pentru care a activat timp de cinci sezoane. Şi în prezent fotbalul românesc se poate lăuda cu prezenţa jucătorilor români în campionatul Germaniei. Sergiu Radu şi Vlad Munteanu s-au transferat
în urmă cu un an la VfL Wolfsburg, după ce s-au făcut remarcaţi în tricoul lui Energie Cottbus.

Jean Vlădoiu: «E o şansă deosebită pentru ei»

Jean Vlădoiu, fostul fotbalist şi actualul antrenor secund al lui Dinamo, i-a felicitat pe cei doi juniori pentru şansa care li s-a oferit. După ce a evoluat trei ani în Bundesliga, la FC Koln şi FC Kickers Offenbach, Vlădoiu ştie că şansa de a păşi în fotbal urmând şcoala germană este imensă. „Dacă se vor forma ca jucători în Germania, este un lucru deosebit pentru ei. Sunt convins că şi pregătirea fizică pe care o vor face acolo îi va ajuta să devină jucători adevăraţi. În plus, fotbalul german îi va ajuta şi din punctul de vedere al mentalităţii. Îi va educa pentru jocul de înaltă performanţă”, a spus
Vlădoiu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News