Au fost aplicate amenzi în valoare totală de 7.750 de lei. 17 ultrași s-au ales cu interdicție de intrare pe stadioane, iar clubul organizator și firma de pază au fost, de asemenea, sancționate drastic.

Au fost constatate și întocmite 14 acte de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, astfel:

  • 8 acte de sesizare în conformitate cu prevederile Legii 126/1995 privind regimul materialelor explozive;
  • două acte de sesizare în conformitate cu prevederile Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri;
  • 1 act de sesizare în conformitate cu prevederile art. 371 C.P., pentru tulburarea ordinii și liniștii publice;
  • 1 act de sesizare în conformitate cu prevederile art. 253 C.P., pentru distrugere;
  • două acte de sesizare în conformitate cu prevederile art. 372 C.P., pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

De asemenea, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale (27 de amenzi în valoare totală de 7.750 de lei și un avertisment scris), astfel:

  • 10 sancțiuni contravenționale (9 amenzi și un avertisment scris) în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive;
  • 18 sancțiuni contravenționale, cu amendă, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Au mai fost aplicate și 17 sancțiuni complementare privind interzicerea accesului la competițiile sportive pe o perioadă cuprinsă între 6 luni și 1 an.

Clubul CSA Steaua, amendă de 33.000 de lei

Organizatorului meciului, clubul CSA Steaua, i-au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 33.000 de lei, iar societății specializate de pază, o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, pentru nerespectarea obligațiilor ce le revin.

Jandarmeria a anunțat că în continuare se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.

În meciul din etapa a patra a play-off-ului Ligii 2, CSA Steaua a trecut de Dinamo 2-0 (Chipirliu 19 pen., 29).

Clasament

  • 1. CSA Steaua 47 puncte
  • 2. Politehnica Iaşi 46
  • 3. Oţelul Galaţi 42
  • 4. Dinamo 38
  • 5. Gloria Buzău 34
  • 6. FC Unirea Dej 34

La finalul play-off-ului, 10 etape, două echipe vor promova direct în prima ligă, în timp ce alte două vor disputa un meci de baraj, tur-retur, cu locurile 8 şi 7 din play-out-ul Superligii. În acest moment, Steaua nu are drept de promovare.

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News