ComenteazăLibertatea: Este o medalie neaşteptată?
Sandra Izbaşa: Gimnastica e un sport al nervilor tari, pentru că în finală nu ai voie să iei contact cu aparatul înainte de concurs. Cine e pregătit cel mai bine are câştig de cauză.
Cât timp ţi-a luat să pregăteşti aceste sărituri?
Muncesc de doi ani, de când antrenorii lotului de gimnastică sunt domnul Bellu şi doamna Mariana (n.r. – Bitang). Le mulţumesc din suflet pentru că m-au ajutat să-mi dezvolt această abilitate pentru sărituri, un aparat despre care eu gândeam că e foarte greu de abordat.
Se va bate pentru medalia de aur şi la sol
Ai câştigat aurul la un aparat pe care nu-l stăpâneai 100%…
E incredibil. Nu mă aşteptam la Europene că voi reuşi, ce să mai spun de Olimpiadă!
Ai fi putut face o săritură mai grea, dacă ar fi fost nevoie?
Aveam o astfel de execuţie pregătită, antrenorii însă şi-au dorit să fac două sărituri cât mai curate şi mai sigure.
La finalul concursului, ai primit un steag al României din partea tatălui tău…
Când l-am văzut pe tata, am fost foarte emoţionată. Şi cred că şi el, la rândul lui, a trăit aceleaşi emoţii. Şi mama la fel.
După ultima execuţie ai realizat că eşti campioană olimpică?
Nu. Am aşteptat ca nota să fie afişată. Abia pe urmă am realizat că sunt pe primul loc.
Crezi că-ţi vei putea apăra titlul olimpic la sol?
E o întrebare destul de dificilă. Tot ceea ce-mi doresc este să fac un exerciţiu cât mai bun.
Destinul a făcut să cucereşti un nou titlu olimpic…
Mă bucur că am avut acest destin, mă bucur că m-am născut să fac gimnastică. Am trecut prin momente grele, e adevărat, dar acum nu are sens să vorbesc despre ele. Toate ofurile mele le voi spune după încheierea Olimpiadei.