Formația din Gruia și Petrolul au fost sancționate pentru neîndeplinirea manualului de licențiere, mai exact a capitolului cu privire la datorii către jucători. După ce-au apelat la toate Comisiile din România, dar n-au avut câștig de cauză, ambele echipe au decis să meargă la TAS.

„Acum nu mai avem nici un fel de problemă în ceea ce privește salariile jucătorilor. Au fost probleme pe care le-am rezolvat, sper să nu mai ajungem într-o asemenea situație”, spune Iuliu Mureșan, președintele clujenilor, pentru dolce-sport.ro.

Cazul CFR-ului pentru recuperarea punctelor s-a judecat la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv de Lausanne pe 21 octombrie, iar judecătorii trebuie acum să prezinte în perioada viitoare răspunsul anchetei. Cazul Petrolului s-a judecat pe 23 septembrie în Elveția.

„Suntem foarte încrezători că vom primi înapoi cele 6 puncte pe care le-am pierdut la începutul acestui sezon. Am primit zilele acestea un fax din partea celor de la TAS și am fost anunțați că până cel târziu pe 30 noiembrie vom primi răspunsul final al judecătorilor. Asta înseamnă că fax-ul poate să vină inclusiv mâine dimineață, sau pe 30 noiembrie seara!”, a mai adăugat Mureșan.

 
 

Urmărește-ne pe Google News