Costa Rica este liderul surprinzător al ”grupei morţii” a Mondialului Brazilian după disputarea primei etape. Reprezentativa din America Centrală, ocupanta locului 34 în clasamentul FIFA şi aflată la cea de-a patra participare din istorie la Cupa Mondială, s-a instalat pe prima poziţie a ierarhiei Grupei D după neaşteptata victorie repurtată în faţa mult mai titratei Uruguay (locul 7 în ierarhia mondială). Costaricanii sunt la egalitate de puncte cu Italia, care a învins Anglia cu 2-1 în celălalt meci din Grupa D, dar au un golaveraj mai bun.

Succesul cu Uruguay a declanşat o explozie de bucurie în Costa Rica, fanii ieşind pe străzi şi celebrând succesul. Iar columbianul Jorge Luis Pinto (61 de ani), selecţionerul naţionalei costaricane, a ţinut să le dedice succesul. ”Este un triumf istoric pentru Costa Rica! Dedic această victorie poporului costarican. Am câştigat în faţa unei echipe mari, dar trebuie să ne păstrăm calmul şi echilibrul. La urma urmei, am câştigat doar un meci”, a spus antrenorul Pinto.

În următoarea etapă din Grupa D a Cupei Mondiale, Costa Rica va juca, pe 19 iunie, împotriva Italiei, iar cu o zi mai devreme Uruguay va întâlni Anglia.

Urmărește-ne pe Google News