3954-134424-191.jpg3954-134431-tab.jpg

Partida a ţinut doar 78 de minute!

Bulgaria a găzduit Cupa Balcanică din 1935. Pe terenul “Iunak” din Sofia, România dădea piept, în primul joc, cu vechea ei cunoştinţă, Iugoslavia. Numai că meciul de fotbal s-a transformat într-o luptă surdă, într-o imensă băltoacă, din cauza ploii torenţiale, care căzuse cu o jumătate de oră înaintea fluierului de start. Cu toate că terenul era impracticabil, bulgarii au cerut în mod expres disputarea partidei. După îndelungi parlamentări, întâlnirea a început cu o mare întârziere, dar a trebuit să fie întreruptă în minutul 78, pentru că se lăsase întunericul!

3954-134425-193.jpg

Sârbii, care s-au simţit mult mai bine în apă, au câştigat cu 2-0. Interesant este că ultimele 12 minute au avut totuşi loc la patru zile după întâlnirea propriu- zisă, timp în care tabela n-a mai fost modificată. Despre acest joc inedit, presa vremii a precizat că, după o “ploaie diluviană”, am pierdut la Sofia pe “un teren impropriu fotbalului”. Normal că oficialii din delegaţia României au depus imediat contestaţie, dar organizatorii, aflaţi în criză de timp, au rămas ferm pe poziţii, consemnând victoria Iugoslaviei.

3954-134427-192.jpgLuchide: «Teren în ultimul hal»

La unison, românii au contestat starea mai mult decât precară a terenului din Sofia. Cel mai vehement a fost secretarul Comitetului Balcanic, Octav Luchide (foto), care a declarat indignat în Gazeta Sporturilor: “Niciodată n-am văzut un teren într-un asemenea hal. Meciul nu poate fi considerat în clasamentul competiţiei, pentru că arbitrul a fost forţat să conducă partida”.

Alexandru Jerpelea, elevul de 17 ani care a creat primul traducător de aromână: „Suntem fericiți că am produs un așa entuziasm” | INTERVIU
Recomandări
Alexandru Jerpelea, elevul de 17 ani care a creat primul traducător de aromână: „Suntem fericiți că am produs un așa entuziasm” | INTERVIU

Codaşii Balcaniade

România a terminat acea ediţie a Cupei Balcanice pe ultimul loc. În celelalte întâlniri, tricolorii au pierdut cu 4-0 în faţa Bulgariei şi au remizat, 2-2, cu Grecia. Interesant este faptul că ambele goluri ale elenilor au fost reuşite de Kostas Humis, atacant care, peste şase ani, avea să debuteze cu gol şi în tricoul naţionalei României, într-o partidă cu Slovacia, scor 3-2, la Bucureşti.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Știrileprotv.ro
Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Patru zodii care au noroc în ultimele zile din septembrie. Bani mulți, măriri de salariu și relocări în străinătate
FANATIK.RO
Patru zodii care au noroc în ultimele zile din septembrie. Bani mulți, măriri de salariu și relocări în străinătate
Gigi Becali a făcut praf un jucător, apoi s-a răzgândit și a criticat arbitrajul » Ce arată imaginile de la cel mai încins moment al jocului
GSP.RO
Gigi Becali a făcut praf un jucător, apoi s-a răzgândit și a criticat arbitrajul » Ce arată imaginile de la cel mai încins moment al jocului
Cele 5 zodii care dau de bani pe final de an. Cuadratura financiară le schimbă viața pentru totdeauna
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care dau de bani pe final de an. Cuadratura financiară le schimbă viața pentru totdeauna
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
EXCLUSIV. Mărturia vatmanului implicat în accidentul în care murit un angajat SPP: "Mama plânge întruna. Nu am avut nicio șansă să îl evit"
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Mărturia vatmanului implicat în accidentul în care murit un angajat SPP: "Mama plânge întruna. Nu am avut nicio șansă să îl evit"
Horoscop 22 septembrie 2024. Gemenii au șansa de a regândi anumite planuri, intenții și aspirații, ca să le aducă mai aproape de ceea ce pot face
HOROSCOP
Horoscop 22 septembrie 2024. Gemenii au șansa de a regândi anumite planuri, intenții și aspirații, ca să le aducă mai aproape de ceea ce pot face

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI