ZONA. Turneul se numeste ,,Norcia Winter Cup,,, dar jocurile nu se disputa toate la Norcia. Ele vor avea loc si in localitati vecine ca Trevi, Spoletto sau Foligno. Toate aceste localitati sunt obiective turistice atractive, asezate in regiunea Umbria – provincia Perugia. Este o zona muntoasa, cu o clima calda, care nu scade in aceasta perioada sub 10 grade Celsius, la turneele anterioare fiind inregistrate si temperaturi de pana la 20 grade Celsius. ,,Echipele care au ales sa participe la turneul de la Norcia o fac in primul rand pentru conditiile foarte bune pe care le au in Italia. La Norcia nu se pune problema sa nu existe terenuri gazonate in stare buna si foarte buna. In perioada turneului, temperatura medie este de 15 grade,,, a spus Florin Balan.
FORMA. Localitatea Norcia are forma de inimioara. Orasul, cu o populatie de aproximativ 5.000 de locuitori, este protejat de Sfantul Benedict, care este supranumit si Patronul Europei.
PREMIERA. UTA participa in premiera la turneul din Italia. Este singura echipa romaneasca din acest an care participa in premiera, celelalte formatii – Rapid, FC Brasov, FC Arges, Universitatea Craiova si ,,Poli,, AEK Timisoara – participand cel putin o data.
FINALISTA. Norcia Winter Cup a ajuns la a cincea editie. La cele patru editii disputate pana acum, finalele au avut intotdeauna o reprezentanta din Romania: Steaua Bucuresti – Zaglebie Lubin (1999); FC National – Astra Ploiesti (2000); Litex Loveci – Steaua (2001); FC Arges – Polonia Varsovia (2002; 1-0, Crivac 71).
GOLGETERI. Laurentiu Rosu, Sabin Ilie, Eugen Trica au amintiri placute de la turneul italian. Cei trei au reusit sa devina cei mai productivi fotbalisti. 1999 a fost anul lui Rosu (Steaua), 2000 al lui Sabin Ilie (FC National), iar 2001 al lui Eugen Trica (Steaua).
PREMII. Organizatorii vor oferi, spre deosebire de anii trecuti, premii primelor trei clasate. Echipa invingatoare va beneficia de o reducere in valoare de 13.000 de euro, jumatate la editia 2003 si jumatate la cea din anul viitor. Formatia de pe locul doi va primi un discount de 7.000 de euro, iar cea de pe pozitia a treia va plati cu 4.000 de euro mai putin. (Daniel Berar)
Grupele ,,Norcia Winter Cup,,
Grupa A: Rapid Bucuresti, Polonia Varsovia, FC Mettalurg Donetk, Vietnam (selectionata).
Grupa B: Dinamo Minsk, Dinamo Tirana, FC Brasov, FC Tianijan Teda (China).
Grupa C: Litex Loveci, Albania (selectionata), FC Arges, UT Arad.
Grupa D: AS Sabku (Ghana), Universitatea Craiova, Tavria Simferopol, ,,Poli,, AEK Timisoara.
Programul romanilor
4 februarie: Rapid Bucuresti – Vietnam; FC Brasov – FC Tianijan Teda; FC Arges – UT Arad; AS Sabku – Universitatea Craiova; Tavria Simferopol – ,,Poli,, AEK Timisoara.
6 februarie: Rapid Bucuresti – FC Mettalurg Donetk; Dinamo Minsk – FC Brasov; Litex Loveci – FC Arges; Albania – UT Arad; Universitatea Craiova – ,,Poli,, AEK Timisoara.
8 februarie: Polonia Varsovia – Rapid Bucuresti; FC Brasov – Dinamo Tirana; Litex Loveci – UT Arad; FC Arges – Albania; AS Sabku – ,,Poli,, AEK Timisoara; Universitatea Craiova – Tavria Simferopol.
Se califica primele doua clasate in fiecare grupa.