”Acesta este Super Bowl-ul boxului pentru America Latină”, declara înaintea confruntării de sâmbătă seara, din Las Vegas, fostul mare campion Oscar De La Hoya, patronul Golden Boy Promotions, una dintre cele mai mari din industria boxului profesionist, organizatorul meciului Cotto-Alvarez. Dincolo de rivalitatea mexicano-portoricană, meciul era văzut şi ca o demonstraţie de altfel de box, altul decât cel defensiv şi nespectaculos cu care un Floyd Mayweather Jr. şi-a cucerit gloria şi multele milioane de dolari.
”Oamenii ţi-au uitat deja luptele, Floyd! Vor altceva, alt box!”, mai declara De La Hoya, cunoscut oponent – şi în ring, dar şi dincolo de el – al campionului american. Iar aşteptările spectatorilor au fost răsplătite de o încleştare feroce, în care Alvarez – avantajat şi de datele fizice ce îi permit ca după cântarul oficial să se rehidrateze şi să ajungă la greutatea unui boxer dintr-o categorie superioară celei mijlocii – a lovit mai puternic şi mai clar.
La doar 25 de ani, Alvarez e deja o legendă a boxului mexican – el urcând în ringul profesionist încă de la vârsta de 15 ani – devenind campion la a doua clasă de greutate, după titlul de la mijlocie mică şi având deja un palmares fabulos de 46 de victorii, dintre care 32 prin KO şi o singură înfrângere, cea înregistrată chiar în faţa lui Mayweather, la puncte, în septembrie 2013. Şi un egal, dar într-o partidă de început de carieră, de patru reprize, ce deja se pierde în negura timpului, prin 2006. ”Cotto este un mare campion, dar acum a început epoca mea”, a declarat mexicanul după pronunţarea verdictului.
De cealaltă parte, Miguel Cotto, unul dintre cei mai bătăioşi pugilişti din epoca modernă, un adevărat războinic al ringului, a fost dezavantajat clar de diferenţa de greutate şi de putere de la ora meciului. Cotto era oricum considerat un ”mijlociu scurt”, el fiind spre limita inferioară a categoriei, una care, oricum, nu i-a fost la îndemână de-a lungul carierei, portoricanul luptând şi deţinând centura unor categorii inferioare: superuşoară, semimijlocie şi mijlocie mică. Însă oportunitatea ivită pentru a-l înfrunta pe Sergio Martinez, în iunie 2014, pentru centura WBC la mijlocie şi maniera entuziasmantă în care a învins, l-au făcut să rămână în cadrul categoriei. Acum, însă, e momentul lui Alvarez. Iar toată lumea vorbeşte deja despre o mult aşteptată confruntare cu celălalt mare campion al mijlociilor, Gennady Golovkin, cel considerat de mulţi drept cel mai bun pugilist într-un top al tuturor categoriilor, „urmaşul” lui Mayweather la titlul neoficial de ”rege pound for pound”.
Alvarez a şi declarat că e gata de această confruntare şi mâine, deşi condiţionează lupta de disputarea ei în limita greutăţii minime a categoriei mijlocie, adică 155 de livre(pound), însemnând cam 70,5 kilograme, în timp ce Golovkin luptă de regulă având o greutate spre cea maximă admisă, de 160 pound, adică aproximativ 72, 5 kilograme. Ceea ce este, desigur, doar o strategie de-a mexicanului, chiar în lupta cu Cotto el fiind în mod evident un pugilist aflat spre limita aceea maximă, spre deosebire de portorican. Dar, mai ales dacă reţeta financiară va fi avantajoasă pentru ambele părţi, cred că vom avea parte de o înfruntare Alvarez-Golovkin chiar în toamna anului viitor.
Şi, într-adevăr, dincolo de subiectivitatea unui Oscar De La Hoya, boxul chiar poate arăta altfel. Şi poţi rămâne în istoria lui chiar şi fără un palmares imaculat la rubrica ”înfrângeri”. Pentru că dincolo de titluri şi de glorie, marii campioni au făcut să milioanele de oameni să vibreze, să simtă emoţia adevărată a unei încleştări bărbăteşti, indiferent dacă ea s-a terminat cu victoria sau cu înfrângerea pugilistului preferat. Statistica îi reţine pe toţi campionii, dar memoria afectiva a oamenilor doar pe cei care i-au făcut să viseze…