Șeful Comisiei Tehnice de la FRF a fost prezent la conferința de presă de după meci, iar înainte de a începe, a avut un o ieșire nervoasă și un derapaj oribil la adresa lui Mutu.

Stoichiță a fost deranjat un mesaj primit pe telefon și l-a înjurat pe ”Briliant”, fără să își dea seama că microfoanele televiziunilor erau deja pornite, scrie Gazeta Sporturilor.

”Bă, dar e ceva ăsta… F***-te în gură, Mutule! Dacă nu te dau afară…”, a răbufnit Stoichiță.

Ulterior, în jurul orei 00.30, pe site-ul FRF au apărut scuzele lui Mihai Stoichiță.

Doresc să îmi cer scuze public pentru reacția mea dinaintea conferinței de presă, îmi cer scuze pentru limbajul folosit. Era doar o glumă cu selecționerul U21, Adrian Mutu, surprinsă într-un moment în care nu știam că microfoanele sunt pornite. Acest lucru nu reprezintă însă o justificare. Mutu se bucură de întreg respectul meu pentru întreaga muncă pe care o depune la conducerea selecționatei de tineret. El o știe, am vorbit cu el după acest moment. Regret reacția pe care am avut-o.

Mihai Stoichiță

Intrat la emisiunea Sport Report, de la Telekom Sport, ”Briliantul” a oferit explicații.

”I-am spus că 4-3-2 era mai bine, decât 4-4-1 repriza a doua, poate de aceea s-a supărat. În nea Mihai am încredere. Am şi o superstiţie. Pe nea Mihai, înainte de toate meciurile, îl pun să vorbească cu echipa, iar dânsul are cuvintele la el”, a declarat Mutu.

Dacă învinge Danemarca, în ultima partidă din grupă, naționala de tineret, calificată deja la Olimpiadă, va accese și la Euro 2021.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Știrileprotv.ro
Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Boris ajunge în România și aduce lapoviță și ninsoare la jumătatea lunii septembrie. Meteorologii vin cu vești proaste despre starea vremii
FANATIK.RO
Boris ajunge în România și aduce lapoviță și ninsoare la jumătatea lunii septembrie. Meteorologii vin cu vești proaste despre starea vremii
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
Cele 6 lucruri pe care să nu le faci dacă vrei să te ocolească ghinionul în ziua de vineri, 13 septembrie. Mare atenție la al treilea
FANATIK.RO
Cele 6 lucruri pe care să nu le faci dacă vrei să te ocolească ghinionul în ziua de vineri, 13 septembrie. Mare atenție la al treilea
'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
Unica.ro
'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Observatornews.ro
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Horoscop 13 septembrie 2024. Fecioarele au în față o zi care vine cu un ajutor neprețuit pentru a dezlega anumite noduri interioare
HOROSCOP
Horoscop 13 septembrie 2024. Fecioarele au în față o zi care vine cu un ajutor neprețuit pentru a dezlega anumite noduri interioare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI