La începutul lunii septembrie, Rus, 31 de ani, de la formația italiană Hellas Verona, a izbucnit pe Facebook: ‘Am tot tăcut din respect pentru mine, în primul rând, dar și pentru acest sport minunat. Mi se pare strigător la cer că absolut nimeni din Federația Romană de Fotbal nu vede, sau probabil nu vrea sa vadă, că fotbalul feminin nu avansează. Atâta timp cât se fac aceste convocări la Națională și multe jucătoare sunt date la o parte fără un motiv anume. Este trist ceea ce se întâmplă. Mă bucur că sunt undeva unde sunt apreciată cu adevărat, iar cel mai mult mă bucură că pot practica acest sport cu zâmbetul pe buze. Încă sper că într-o zi ceva se va schimba în bine și pentru fotbalul feminin din România’, a scris Rus. Direct vizat, Albon, selecționer din 2014, dar la FRF din 2007, a reacționat dur, într-un interviu pentru ”Libertatea”:
Libertatea: Ce se întâmplă la naționala feminină a României? Faceți selecția pe sacoșe, pe șpagă?
Mirel Albon: O, nu! Nu se pune problema de a lua sacoșe, la fotbalul feminin. Vă referiți, probabil, la situația Laurei Rus. Este o fată care a jucat ani buni pentru echipa națională. Din păcate, a ajuns o jucătoare – problemă. Din acest motiv, am decis să n-o mai convoc. Așteapta un tratament special, când era la lot. Nu era de acord cu metodele de antrenament, cu ceea ce făceam. În plus, de doi ani, a intrat într-un con de umbră, ca formă sportivă. A reușit să se transfere la cluburi de afară, pentru că are un agent bun. N-a stat mai mult de un an la ultimele formații. Ne punem întrebarea de ce nu i-a fost prelungit contractul, după un an? Nu cumva și acolo a avut un comportament nepotrivit, ca și la națională? Pentru națională, a marcat ultima oară în octombrie 2017, la meciul cu Belgia.
Ce înseamnă tratament special, ce anume pretindea?
Să i se vorbească altfel, să fie apreciată altfel. Voia altceva decât celelalte jucătoare. Nu se considera parte din grup. Pe unele chestii de-ale ei m-am făcut că nu le văd. Iar totul a răbufnit la Alania Gold Cup, un turneu amical în care am rulat toate jucătoarele. S-a supărat că ea a fost ”rezervă”, în unele jocuri. Are multă experiență internațională, dar nu este totul, la o echipă.
Ați purtat atunci o discuție lămuritoare?
A venit și mi-a spus că nu-i place ce se întâmplă, că nu este respectată. Se referea la relația cu antrenorul, cu mine adică, nu la celelalte fete. S-a simțit lezată că nu a jucat din primul minut. I-am zis că, dacă este așa, nu putem colabora. Poate dacă vine alt antrenor la lot și o place… Cum să vă spun, eu am căutat să promovez alt tip de comportament la echipa națională. Ea protesta la arbitri, avea conflicte cu adversarele. Este o fire dificilă, mai deosebită. După turneul din Alania, consider că am luat decizia bună de a renunța la ea. A, și mai spunea că nu stă nimeni de vorbă cu ea, în discuțiile individuale, ceea ce era fals.
Veți face echipa fără Laura Rus, în continuare?
Observ că nu-i place stilul meu, n-am ce face. Deciziile îmi aparțin în totalitate. Din câte știu, Laura nu s-a retras de la națională. Lucrez la un plan pentru tot anul viitor, sper să fie aprobat de conducerea federației. Noi suntem o națională din a treia urnă valorică a fotbalului european. La tragerea la sorți, din aprilie 2019, sper să avem noroc și să picăm cu un adversar abordabil din urna a doua, ca să avem șanse de calificare la Europenele din 2021. Noi, în calificările trecute, am făcut egal cu Portugalia, apoi am pierdut pe final cu Belgia, care Belgia a bătut Italia, la patru zile distanță, și a ajuns în play-off.
Laura Rus
”Nu e un model pentru cele tinere”
Revenind la ”cazul Rus”…
Dacă ar fi jucătoarea de acum doi-trei ani, care marca 18 goluri în campionatul din Coreea de Sud, unul puternic, sau cea de acum patru ani, când dădea goluri în Champions League… Dar, la cum joacă acum, nu o pot chema! Haideți să vă spun cum stau lucrurile la echipa noastră. Când jucăm cu naționalele mari ale Europei și ale lumii, noi avem nevoie de 11-14 jucătoare care să muncească, nu să avem câte una care să stea în față, să beneficieze de munca celorlalte, să dea un gol, apoi să iasă în față și să spună: ”Iar v-am scos din rahat”! Nu ne permitem asta, la statutul naționalei noastre.
Expresia menționată de dumneavoastră a fost spusă Laura?
Da! Când apărea ea în echipă, se făceau grupuri. Domnule, unora le e greu cu o femeie acasă, darămite cu câte 18-20! Plus, sunt de vârste diferite, educații diferite… Cum spuneam despre Laura Rus… Aveam nevoie ca toate jucătoarele să pună osul la treabă. La antrenament, grupul făcea ceva, iar ea spunea că o doare spatele, coapsa, că este accidentată. Iar cu o zi înainte de meci spunea nu are nimic. Și trebuia să o folosesc, că doar nu o aduceam degeaba din Coreea.
Acum așteaptă, probabil, să fiți dați afară, ca să revină la lot…
Probabil sunt și altele care așteaptă asta. Nu știu dacă sunt cel mai democrat antrenor. Am impus disciplină și un anumit model de conduită la națională. Când reprezinți România, nu te poți prezenta oricum. Laura nu e un model pentru cele tinere. Nu are un comportament și o ținută corespunzătoare. Nu vreau să bârfesc, adică să spun lucruri din bucătărie, dar nu suntem compatibili.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!