În timpul conferinței, pe transmisiunea live a televiziunilor, se auzeau înjurăturile venite din partea fanilor.
Conducerea clubului de fotbal FC Dinamo a fost contestată, luni, de aproximativ 15 suporteri în timpul şi după conferinţa de presă organizată la stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare cu ocazia prezentării oficiale a noului antrenor al echipei, Claudiu Niculescu.
Fanii au afişat două bannere cu mesaje injurioase la adresa oficialilor dinamovişti şi i-au admonestat pe finanţatorul Ionuţ Negoiţă şi pe preşedintele Consiliului de Administraţie, Alexandru David. Motivul pentru care reprezentanţii galeriei dinamoviste au ales să protesteze în acest fel este legat de rezultatele slabe ale echipei din ultimul timp de care, în opinia fanilor, se fac vinovaţi cei doi oficiali. Negoiţă a fost acuzat că nu doreşte să facă investiţii în transferuri şi că vinde jucătorii valoroşi din lot, iar David pentru deciziile luate în ultimul timp care au dus la demisia directorului general Ionel Dănciulescu.
Suporterii şi-au arătat susţinerea pentru Ionel Dănciulescu, dar şi pentru noul tehnician, Claudiu Niculescu, scandându-le în mod repetat numele. La final, Niculescu a stat de vorbă câteva minute cu reprezentanţii galeriei dinamoviste.
Prezent la conferinţa de presă, preşedintele CA, Alexandru David, a declarat că respectă opinia fanilor. „Este absolut normal ca atunci când nu sunt rezultate lumea să fie supărată. Relaţia mea cu tot ceea ce înseamnă suflare dinamovistă a fost întotdeauna sinceră şi deschisă. Mai mult de atât… e dreptul lor la opinie şi şi-o pot exprima. Nu i-a constrâns nimeni niciodată în niciun fel. Eu le respect opinia, iar pe viitor împreună cu Claudiu Niculescu sper să vină rezultatele pentru a le demonstra că se înşeală. Suporterilor le vom răspunde prin rezultate”, a afirmat el.
Acesta a explicat că Ionel Dănciulescu nu a fost dat afară, ci a fost decizia lui de a pleca de la Dinamo. „Ionel Dănciulescu a plecat de la Dinamo pentru că aşa şi-a dorit, el nu a fost dat afară. Am discutat ore întregi cu el să îl fac să revină asupra deciziei. Dar el este 100% convins că are nevoie de o pauză, lucru pe care noi nu putem decât să-l respectăm. Uşa nu este încuiată, dar el a închis-o şi a plecat. Vom vedea în zilele următoare dacă vom aduce pe cineva pe postul lui”, a adăugat David, care a negat o posibilă numire în această funcţie a fostului jucător dinamovist Ionuţ Lupescu.
În ceea ce îl priveşte pe finanţatorul FC Dinamo, Alexandru David a afirmat că acesta nu se mai implică la club atât de mult: „Domnul Negoiţă nu mai este aşa de apropiat de fenomenul fotbalistic aşa cum era pe vremuri”.
Tehnicianul Claudiu Niculescu a fost prezentat oficial, luni, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti. Noul antrenor, care îl înlocuieşte în funcţie pe Florin Bratu, a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2020 cu FC Dinamo.
„Am plecat de la Dinamo acum 8 ani, dar mă simt ca atunci când am intrat în vestiarul lui Dinamo pentru prima dată, în urmă cu 17 ani. O să avem timp să ne cunoaștem zilele acestea. A fost o zi foarte agitată ieri, le cer scuze celor care mi-au trimis mesaje și nu am apucat să le răspund. Sunt un pic emoționat, dar sunt dornic de muncă.
Obiectivul pe termen scurt și cel mai important este să readucem suporterii la stadion. Echipa nu traversează un moment bun acum știu cât contează ca Dinamo să fie încurajată de fani, care, nu trebuie să mai spun eu acum, sunt cei mai frumoși din țară.
Sunt fericit că m-am întors acasă după atâția ani. Mi s-a împlinit acest vis, pe care îl am de când am început această meserie. Sper ca revenirea mea să fie de bun augur și Dinamo să-și îndeplinească obiectivele
Nu mi-a luat foarte mult să dau un răspuns. Negocierile au decurs normal. Un lucru e clar: se vrea performanță și asta vreau și eu, sper să reușim. Am venit într-un moment greu. Dacă nu era un moment greu, nu veneam. E logic, la orice echipă sunt schimbările de antrenor atunci când lucrurile merg rău. Eu vreau performanță, conducerea vrea performanță, sper să și reușim.
Am vorbit și cu băieții în vestiar despre munca lui Florin Bratu, de câteva luni de zile. A făcut lucruri foarte bune, dar asta e viața antrenorului. Acum 5 luni ne întâlneam ca adversari și m-a bătut rău, iar după acel meci eu am plecat. Ironia sorții a făcut ca eu să îl înlocuiesc acum. Am un mare respect pentru el, e un antrenor foarte bun și va demonstra acest lucru”
La conferința de presă, întrebat dacă Dan Nistor va rămâne căpitanul lui Dinamo, Niculescu a răspuns simplu: „Da”. Apoi, noul antrenor al „câinilor” a detaliat: „Nu am apucat să vorbesc cu niciun jucător. Atât cât îmi va permite timpul, voi încerca să port discuții individuale cu fiecare jucător, în special cu Dan Nistor. E unul dintre cei mai buni jucători din România în campionatul intern. Vreau să îmi spună el ce simte, ce s-a întâmplat de fapt. Sunt convins că va redeveni jucătorul de acum o lună, care trăgea echipa după el. Trebuie să facă totul pentru acest club, pentru că joacă la un club mare”.
„Ieri (n.r. duminic), până să ajung la întâlnirea cu conducerea clubului, am vorbit toată ziua cu Danciu. Am încercat eu să îl conving să vină alături de mine. I-am spus: ‘Eu nu am cum să mă duc să vorbesc cu conducerea clubului, dacă tu nu vrei. Eu vorbesc, conducerea e de acord și tu să îmi spui că nu vrei. Trebuie să știm dinainte ce gânduri ai. Mi-a transmis că decizia lui e definitivă. Din păcate, pentru că m-aș fi reîntâlnit cu el după mulți ani. Asta e viața. Ne cunoaștem de 35 de ani, suntem prieteni foarte buni. Danciu a luat o decizie și a spus că vrea să meargă cu această hotărâre până la capăt”, a declarat Claudiu Niculescu, în cadrul conferinței de presă în care a fost prezentat în funcția de antrenor la Dinamo.
Staff-ul lui Niculescu, la Dinamo:
- Cornel Dobre – secund
- Iulian Mihăescu – secund
- Paolo Potoclik – preparator fizic
- Cătălin Grigore – antrenor cu portarii
- Sorin Popescu – metodist
- George Trandafir – team manager
În vârstă de 42 de ani, Claudiu Niculescu a semnat în această seară un contract cu clubul din Ștefan cel Mare, valabil până la 30 iunie 2020, urmând să fie prezentat oficial într-o conferință de presă programată luni, 24 septembrie, la ora 10:30, la stadionul „Dinamo”.
7 trofee a câștigat Claudiu Niculescu la Dinamo, titlul de campion (2002, 2004, 2007), Cupa României (2003, 2004, 2005) și Supercupa României (2005).
2 titluri de golgeter al României are Claudiu Niculescu în tricoul alb-roșu, în 2005 și 2007.
18 goluri a marcat Claudiu Niculescu pentru Dinamo în cupele europene, fiind cel mai bun marcator al „câinilor” în competițiile internaționale, depășindu-l pe legendarul Dudu Georgescu în clasamentul golgeterilor dinamoviști în Europa. De asemenea, Claudiu Niculescu are cele mai multe prezenţe în cupele europene pentru Dinamo, 43 de jocuri, cu două mai multe decât Ionel Dănciulescu.
11 este locul ocupat de Claudiu Niculescu în clasamentul marcatorilor în Liga 1, cu 156 de goluri, la doar un gol de poziţia a 10-a ocupată de Titus Ozon. Cele mai multe goluri le-a marcat împotriva Rapidului, 14 reușite.
156 de goluri are Claudiu Niculescu în 326 de meciuri în Liga 1. A jucat pentru trei echipe în prima ligă, U Craiova (93 jocuri / 41 goluri), Dinamo (191 / 97) şi U Cluj (42 / 18). Claudiu Niculescu a mai evoluat în România pentru Jiul IELIF Craiova, Drobeta Tr. Severin și Electroputere Craiova, iar în străinătate a jucat la Genoa (Italia), Duisburg (Germania) și Omonia Nicosia (Cipru).
7 goluri a înscris Claudiu Niculescu în campionat în poarta Stelei, dintre care trei în tricoul alb-roşu. Pe lângă aceste reuşite, a mai punctat în „Unicul Derby” de două ori în Cupa României şi de două ori în Supercupa României.
8 selecţii are Claudiu Niculescu la echipa națională a României. Pentru prima reprezentativă a României a debutat în luna noiembrie a anului 2000 în meciul amical cu Iugoslavia și a mai evoluat în partidele cu Ucraina, Polonia (2002), Olanda, Andorra (2005), Belarus, Spania (2006) și Turcia (2007).
42 de ani a împlinit Claudiu Niculescu. Născut la Slatina, pe 23 iunie 1976, Claudiu Niculescu și-a început cariera de antrenor în 2012 la Universitatea Cluj și a mai pregătit echipele FC Bihor Oradea, Damila Măciuca, CSM Rm. Vâlcea, CS Mioveni și FC Voluntari.
2 trofee are Claudiu Niculescu în palmares ca antrenor principal: Cupa României și Supercupa României, anul trecut, cu FC Voluntari. A câștigat finala Cupei României la loviturile de departajare împotriva Astrei Giurgiu și a învins campioana Viitorul în Supercupa României, scor 1-0 pentru FC Voluntari.