Oświęcim este numele polonez al orașului Auschwitz, locul celui mai mare lagăr de concentrare din timpul epocii naziste. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, regimul național-socialist a ucis peste un milion de oameni, majoritatea evrei, în lagărul de concentrare și exterminare de la marginea orașului, care era ocupat de Germania. Memorialul este la doar câțiva kilometri distanță de patinoar.

La începutul jocului, fanii gazdelor din sala din Oświęcim au afișat un banner pe care scria „Bine ați venit în orașul celei mai mari crime ale voastre. Lagărele morții germane”.

După meci, gazdele poloneze și organizatorii Ligii Campionilor de hochei și-au cerut scuze campionilor germani. „Am acceptat aceste scuze”, a spus un purtător de cuvânt al lui Eisbären, citat de agenția DPA.

Anterior, echipa germană a vizitat memorialul pentru a comemora victimele Holocaustului.

Cel mai probabil, ultrașii polonezi nu vor mai putea intra în tribună, în mod organizat, la următoarele meciuri. Decizia Comisiei de Disciplină a CHL va fi anunțată marți.

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”
Recomandări

Partida dintre Unia Oświęcim și Eisbären Berlin, disputată vineri, 6 septembrie, s-a încheiat 1-4, fără alte incidente.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Viva.ro

Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Imaginea zilei cu Donald Trump. Update
FANATIK.RO

Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
GSP.RO

SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Elle.ro

Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Unica.ro

Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Observatornews.ro
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI