Totul s-a întâmplat sâmbătă, 10 septembrie, la baza CMC din Cluj, unde suporterii înfrățiți ai echipelor CFR Cluj, Ferencvaros Budapesta și Videoton s-au strâns pentru tradiționalul lor turneu de fotbal (ajuns la a opta ediție). Cupa e dotată cu premii, dar, mai important, fanii celor trei echipe se strâng la mici și bere pentru a socializa. De data aceasta, ei și-au adus și familiile.
N-au fost însă foarte inspirați, deoarece suporterii celor de la „U” Cluj au năvălit peste ei și i-au bătut. Cei de la CFR, Videoton și Ferencvaros au fost însă avertizați de atacul planificat de suporterii de la „U”, deoarece un clujean din galeria CFR a trecut întâmplător cu taxiul prin locul în care se strângeau rivalii.
„Inițial, fanii «U» Cluj au venit în locație ca să se ciondănească cu ungurii de la Videoton și Ferencvaros. Erau acolo și câțiva membri ai galeriei CFR (KVSC), dar nu cu ei au avut treabă, pe unguri i-au urmărit inițial.
Cei din galeria ceferistă au fost victime colaterale, conflictul a fost între unguri și români. Este un conflict mai vechi care a început la Budapesta în 1998 și de atunci se tot bat când se prind”, a declarat pentru ziaruldecluj.ro, sub anonimat, o sursă din peluza „Șepcile Roșii”.
Scandal și bătaie în toată regula între suporteri români și unguri la Cluj: „Copiii plângeau, femeile plângeau, era un haos total!”
“Au început să ne lovească, mai mulți prieteni de-ai noștri au căzut jos, dădeau în ei cu picioarele și atunci am reacționat și noi, cu ce am avut în mână, am început să dăm și noi și am reușit să îi scoatem afară. Când a ajuns Jandarmeria deja erau chiar în spate, i-am văzut cum aleargă, nu știu dacă au prins pe vreunul.
Nouă ne-au zis că… atunci când au venit ei, copiii plângeau, femeile plângeau, era un haos total acolo. Eu am strigat la ei, nu îmi vine să cred că nu puteați veni mai repede, din moment ce v-am sunat. Nu vedeți că ne omoară copiii aici, deci putea fi o tragedie fără nici o problemă”, a declarat pentru Ziar de Cluj și NCN unul dintre participanții la turneul de fotbal, de pe baza sportivă CMC.
Un martor ocular la evenimente le-a povestit pe larg într-o scrisoare:
„Suntem un grup de prieteni care alcătuim o galerie a echipei de fotbal CFR 1907 Cluj numita „KVSC 1907”.
De opt ani de zile organizăm un turneu de fotbal amator numit Cupa KVSC la care participă echipe din orașe din Transilvania, Ungaria și Slovacia.
Sâmbătă în data de 09.09.2017 a avut loc a opta ediție în prezența membrilor familiilor noastre. Vreme frumoasă, voie bună, bunătăți pregătite ca premiu pentru „fotbaliști”. Toate frumoase până s-a întâmplat ce nu ne-a venit să credem că se poate întâmpla în Uniunea Europeană în 2017!
Un grup de huligani ai echipei U Cluj au intrat în incinta bazei sportive închiriată de noi forțând și vandalizând poarta de intrare înarmați cu bâte, lanțuri și alte arme albe, cu scandări xenofobe și înjurii la adresa noastră!
Groaza s-a așternut asupra noastra având în vedere că erau copii cu noi. Am încercat cu disperare să le explicăm faptul că sunt copii și femei însărcinate cu noi, degeaba însă.
Iadul s-a dezlănțuit, au început să ne lovească cu armele albe pe care le aveau pregătite și să arunce cu cărămizi și bucăți de beton în noi! Nu le păsa că se putea încheia cu tragedie! Copiii urlau, femeile nu știau unde să fugă, bărbații nu știau ce să facă cum să-și protejeze copiii! Din fericire instinctul patern a învins și s-au apărat de acești huligani cu tot ce găseau la îndemână!
Într-un sfârșit au reușit să-i scoată pe huligani din incintă. Din fericire copiii au scăpat nevătămați fizic dar din păcate, nu și psihic! Menționez că au fost prezenți în jur de 20 de copii cu vârsta între 4 luni și 8 ani! Nu vă pot descrie cum arătau copiii, unii dintre ei nu primeau aer din cauza panicii! Mămica cu copilul de 4 luni nu mai poate alăpta din cauza șocului!
Am observat același comportament la fiecare copil și anume sentimentul de nesiguranță. Ajuns acasă de exemplu copilul prietenului meu și-a întrebat mama dacă nu vin și în casă oamenii răi să-l bată!
Copilul meu ieri când a început meciul CFR-ului m-a întrebat că oare când intră huliganii să-i bată pe fotbaliști! Menționez trăirile copiilor deoarece au rămas traumatizați!!!! Copiii și nevestele au plecat acasă după eveniment, iar bărbații au încercat să continue evenimentul sportiv în încercarea diperată de a nu le da câștig de cauză derbedeilor și de a nu opri această celebrare a sportului.
Stupoarea cea mare a venit după patru ore de la eveniment când au apărut trei indivizi necunoscuți pentru noi cu un mesaj din partea huliganilor!!!! Au venit să ne invite în pădurea Hoya să ne batem cu ei dacă suntem bărbați! Incredibil, dar adevărat!
Al doilea mesaj a fost o amenințare să nu depunem plângere penală împotriva lor deoarece regulile ultrașilor și ale huliganilor interzic asta!!! Oare de ce ar trebui să mă supun eu acestor reguli? Oare de ce ar trebuii să fiu ultras, golan sau huligan doar ca să pot fii suporterul unei sau altei echipe???!!! Vreau să fac precizarea că noi nu suntem golani și nici huligani!
Suntem suporteri și, în primul rând, părinți! Foarte important de precizat e faptul că în momentul în care am fost atacați participam la o organizare privată un fel de picnic în familie, nicidecum la un meci de fotbal! Cerem ajutorul presei și a autorităților competente în identificarea și pedepsirea acestor golani!”, a spus martorul la incident într-o scrisoare adresată publicației Ziar de Cluj.
CITEȘTE ȘI:
EXCLUSIV/ Prețul divorțului lui Marcel Toader de Maria Constantin. Afaceristul a cerut 20.000 de euro ca să spună tot