După terminarea jocului, Leo Grozavu (47 de ani), antrenorul moldovenilor, l-a făcut praf pe Alexandru Tudor. Tehnicianul n-a putut dormi toată noaptea de după meci, iar duminică, la amiază, era la fel de tensionat.

Libertatea: Leo, ești pregătit să mergi la comisii, după declarațiile date după meci?
Leo Grozavu: Eu, la comisii? Dacă o să mă cheme, n-am să mă prezint! Dar ce să caut acolo, ce am zis rău? Nu a văzut toată lumea ce s-a întâmplat la meci? Hai, la hențul lui Râpă a mai fost cum a fost, dar la faultul asupra lui Batin, mai este ceva de comentat? Eu am de antrenat echipa, n-am timp de stat pe la comisii. Eu muncesc, în timp ce șmecherii de la TV, care se duc pe-acolo, fac circ și alte ”minuni”, au parte de clemență. Eu, dacă sunt de la Botoșani, adică muncesc aici, n-am parte de așa ceva!

De unde și când a început scandalul cu Tudor?
Tudor a venit cu temă. El așa face mereu, încearcă să dea lecții pe unde se duce. El trasează cum să fie umflate mingile, cum să stea antrenorii pe bancă, el dictează să fie cerul albatru, el le știe pe toate! Și, la meciurile mele, începe să dea cartonașe din minutul 1. 

A venit chitit să ajute Steaua sau să îngroape Botoșaniul?
Și una, și alta! Nu este prima oară când se întâmplă așa ceva cu Steaua. S-au făcut sute de statistici de câte ori este delegat la meciurile Stelei, de când n-a mai pierdut Steaua cu el la centru… Comisia Centrală de Arbitri ar trebui să fie mai atentă, să-l protejeze cu anumite delegări. Dar, după ce strică un meci, stă două etape pe margine, ia o mică vacanță și gata. M-am săturat de acest Tudor și de lecțiile pe care tot încearcă el să ni le dea!

Steaua este implicată, în opinia ta?
Cred că nu este întâmplător ce s-a întâmplat. S-a știu de ce a fsot delegat Tudor la acest meci!

Ai spus că te-a amenințat după meci…
I-am spus așa: ”Mă «arzi» de fiecare dată când mă prinzi, indiferent la ce echipă sunt! M-ai «ars» non-stop!”. I-am spus că își bate joc de mine și de clubul la care muncesc. Mi-a răspuns că să mă prindă el la următorul meci!

Ai fost la observator, să îi spui despre amenințare? 
N-am fost la niciun observator, dar am martori. Erau secunzii mei în zonă, erau jandarmi, era un arbitru-asistent. M-a amenințat de față cu ei!

Ce vei face, la următoarea întâlnire cu Tudor?
M-am gândit la o formă de protest. Oriunde voi antrena, la Botoșani sau în altă parte, o să stau în tribună, când mă arbitrează Tudor. Mă duc înainte, ca să știu o treabă. Așa, stau un meci în tribună. Altfel, dacă mă elimină el, voi fi nevoit să steau două etape de suspendare! 

Crezi că Tudor este un arbitru mituit de Steaua?
Nu spun că ia bani, dar are influențe, are prietenii. Te dai că ești credincios, dar faci așa ceva… Mi se pare greu de înghițit povestea asta. Tudor a stricat nu-știu-câte meciuri. Și se spune că este cel mai bun arbitru român. Ești cel mai bun când dovedești cu ceva, nu când faci astfel de tâmpenii. 

Va fi suspendat Tudor?
Va fi paf în ochi. Va sta două etape. Peste două săptămâni, îl vom vedea din nou arbitrând. Ce, îi pasă lui că echipa mea a rămas fără puncte, că eu n-am închis un ochi în noaptea de după joc. Am rămas la stadion, iar când am ajuns acasă, n-am putut adormi. 

Tocmai înaintea jocului, patronul tău, Valeriu Iftime, spunea că FC Botoșani nu este o echipă vânată de arbitraje…
Da, păi de-aia suntem «căpăciți» de către toți, căci noi nu ne plângem, ne vedem de treaba noastră. Cum se plâng alții, Stanciu (n.r. – președinte la ACS Poli), Hagi, hop vin și arbitrajele bune pentru echipele lor! De noi se spune că jucăm dur, dar am trei jucători accidentați după partida de la Timișoara. Mihai Roman a avut capul spart toată săptămâna.

Ai

 

Urmărește-ne pe Google News