Meciul de azi porneste de pe picior de egalitate, Rapid si Steaua avand cate 44 de puncte, la doua in spatele clujenilor de la CFR.
Derby-ul de la ora 20.00, transmis de Kanal D, va duce una dintre cele doua formatii pe pozitia de favorita pentru ocuparea locului doi, pozitie ce asigura participarea in Liga Campionilor. Dupa un razboi de o saptamana, in care ironiile au fost aruncate si de o parte, si de alta, cele doua tabere par mai linistite si gata sa se concentreze asupra fotbalului. ‘Ii dau o trompa si pac-pac, gata, i-a transmis Gigi Becali lui George Copos. ‘Ati remarcat ca faimosul antrenor Steve McClaren (n.r. – a antrenat Middlesbrough, acum nationala Angliei) n-a reusit sa bata decat pe Steaua si pe nationala Andorrei. Asta am zis-o ca sa echilibram balanta la loviturile cu trompa…, au raspuns oficialii din Grant.
Duelul Zicu – Elton, cheia meciului?
Revenind la fotbal, singurul care nu-si doreste neaparat o victorie e Mihai Stoica: ‘Ne multumeste si un egal. Dar cu gol sau goluri inscrise. Toata lumea e de acord asupra unui lucru: diferenta dintre cele doua echipe o va face Zicu sau Elton.