ComenteazăCum era în anii 90?
Pentru Nagano, am dat 1.700 $ pe medicamente, mi-am scos apoi doar 860 $. Eu aveam o tactică: făceam contrabandă cu ţigări, le dădeam mecanicilor redegişti să ne regleze boburile. Altădată, prin 97, l-am salvat pe Bosch, care-şi rupsese clavicula, l-am dus la spital. Ne-au oferit orice un bob pentru o etapă de Cupă Mondială. Am trecut de la Dacie la Mercedes…
Contează materialul?
Da! Şovăială şi Teodorescu au tot schimbat săniile. Noi ne-am reparat singuri bobul la Lillehammer, ni l-am vopsit, am pus un leucoplast cu România pe el. Şi erau -20 de grade în Norvegia… Un bob bun trebuie folosit maximum doi ani. Cele nemţeşti nici nu se vând!
De ce v-aţi rupt de bob?
Antrenoarea federală nu are nici un titlu, şeful e fost karatist. În 2001, mă scoseseră din lot, că aş fi bătrân. Din 2006, nu m-am mai uitat la JO! Acum doi ani, am fost chemat ca antrenor la lot, dar am refuzat: tata era bolnav, soţia – gravidă. Şi ce-aş fi câştigat? Aşa, sunt “hingher”, cum îmi zic unii!. În 2003, mi-am dat materialele la fier vechi. Am început Medicina Veterinară, şase ani a durat. Azi, lucrez la Grădina Zoologică.
În 1998 aţi fost portdrapel…
Da, la “închidere”. Iar, bobul de 4 din 1998, unde eram împingător, e gravat pe o medalie a Monetăriei. Vreau să fac rost de acel ban…