FCSB o va întâlni pe Lazio în șaisprezecimile de finală din Liga Europa, într-o „dublă” programată pe 15 februarie, la București, și 22 februarie, la Roma.
Lazio este însă în pragul unei schimbări de anvergură. Ultimele zvonuri din Peninsulă dau ca sigură participarea lui Claudio Lotito, boss-ul lazialilor, la alegerile pentru funcția de președinte al Federației Italiene.
Schimbare importantă la Lazio chiar înainte de ”dubla” cu FCSB. Vrea o derogare
Vocalul Lotito ar urma să candideze la alegerile programate pe 29 ianuarie pentru un madat care va dura până în 2021.
Lotito ar vrea postul, dar știe că funcția de președinte al Federației Italiene de fotbal va fi incompatibilă cu cea de șef la Lazio. Și nu vrea să renunțe nici la președinția echipei unde joacă Ștefan Radu.
Lotito n-a spus-o direct, dar a lăsat să se înțeleagă că așteaptă un soi de derogare. „Să fiu președintele federației? Nu fac nimic, fac doar ceea ce-mi vor cere colegii mei din Serie A”, a spus Lotito, citat de calcioefinanza.it.
Fără o astfel de derogare, Lotito n-are nicio șansă să-i fie acceptată candidatura, decât dacă renunță la șefia clubului pe care-l conduce din 2004.
Carlo Tavecchio, fostul președinte, și-a depus demisia după ce Italia a ratat caalificarea la Cupa Mondială din 2018. Candidaturile se mai primesc doar până pe 10 ianuarie.
Până acum, s-a mai zvonit că pe lista candidaților vor mai apărea Cosimo Sibilia, Gabriele Gravina și Lotito, dar niciunul n-a dat răspunsul final clar.
Singura candidatură oficială este cea a lui Damiano Tomassi, fostul mijlocaș al Romei și al naționalei Italiei (25 de meciuri / 2 goluri). El a jucat ultima partidă în tricoul „Squadrrei Azzura” în 2003, într-un amical cu România, scor 1-0 pentru „macaronari”.
Damiano Tomassi are acum 43 de ani și a jucat până în urmă cu doi ani la formații minuscule.
CITEȘTE ȘI: