Pasionata de schi alpin, Laura Văleanu (25 de ani) și-a văzut cariera amenințată în 2006, când, în urma unui accident de motocicletă, i-a fost amputat piciorul drept de la genunchi în jos.

Socotită a fi o speranță a schiului alpin, sport pe care îl făcea de la patru ani, sibianca n-a dezarmat. Cu ajutorul unei proteze, ea a revenit pe pârtie în 2009, fiind legitimată la clubul Lamont Cluj. Tot atunci, a fost admisă la Universitatea de Medicină Ludwig-Maximilian din München. Ambițioasă din fire, s-a calificat la Jocurile Paralimpice de iarnă de la Vancouver, în 2010 (a ocupat locul 14 la slalom uriaș), iar anul trecut a participat la ediția de la Soci (a terminat pe 7 în aceeași probă).

Zilele trecute, Laura a ocupat primul loc la Stara Planina (Serbia), la Super G și supercombinată, calificându-se la Campionatul Mondial din Canada. ”Dacă la începutul sezonului mi se părea aproape imposibil să schiez cu acele schiuri de doi metri, iată-ma dându-mi drumul pe pârtia din Serbia cu viteză maximă si putând controla acele schiuri! Da, totul e posibil prin voință și exercițiu! Oricum mai am multe de învățat! E abia primul sezon de speed! Important e că am prins curaj și că îmi place! Vă pup dulce, dragii mei”, a comentat ea pe o rețea de socializare.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News