„Nu sunt pe lista pentru Olimpiada de la Beijing. Am făcut tot ce era posibil să fiu inclusă pe lista, fiind de departe cea mai bună româncă. Am depus o cerere la tribunalul de arbitraj sportiv din Lausanne (TAS), sperând să îmi găsesc dreptatea. Din păcate şi din mare surprindere, Federaţia Română de Schi-biatlon (FRSB) nu recunoaşte competenţa lor, cererea mea fiind respinsă tocmai din motivul asta, pentru că în statutul lor nu permite”, a scris Ania Caill.

„Aşa că FRSB nu m-a adăugat pe lista de preînscrieri pentru olimpiadă şi a decis să facă un trial pentru sportivi aflaţi pe această listă. Eu sunt singura realmente calificată, datorită performanţelor mele care m-au proiectat în Top 100 mondial. Eu nu am fost pe lista extinsă, aşadar nu am avut voie să particip la acest trial”, a notat Ania Caill.

Sportiva susţine că „anumite persoane au avut îndrăzneala să spună că punctajul internaţional nu este relevant”, astfel că a renunţat la o etapă de Cupa Europei la coborâre, pentru a se confrunta direct cu fetele din lot la probele lor.

„Rezultatul este clar negru pe alb şi nu este în mâna unui juriu. Toţi sportivii ca Mihaela Hogaş, Raluca Strămăturaru, Haralambie Daniela care s-au bătut real să atingă calificarea, care au făcut sacrificii enorme să atingă scopul cel mare în Cupa Mondială, ce ar trebui să gândească după aşa decizie de a trimite o sportivă care are numai limita de punctaj pentru a fi pe acel loc de naţiune mică? Acum sportiva aleasă de federaţie este pe locul 1.700 mondial şi nu este calificată”, a afirmat Ania Caill.

În replică, Puiu Gaspar, secretarul general al Federației, a explicat că nimeni nu are nimic cu sportiva, dar că aceasta s-a „plafonat”, neavând rezultate.

„Dacă v-ați uitat pe rezultate, e clar pentru toată lumea. Ana Caill ori a ieșit de pe traseu, ori a terminat ultima la probele pe care le practică. Rezultatele de săptămâna trecută, de la Zauchensee, au redat clar nivelul ei de pregătire, la coborâre terminat pe ultimul loc, ca și la Super-G”, a spus Puiu Gaspar.

„Ania vorbește de secunde, de punctele pe care le acumulează. Da, fiindcă ea concurează la campionate naționale de juniori sau competiții ale Federației Internaționale, dar de slabă calitate.  Nu are nimeni nimic cu ea. Nivelul de performanță spune că, după 10 ani, nu și-a depășit condiția. Noi vrem să mergem pe strategia făcută de Federație. Împreună construim pentru viitor, cu tineri”, a precizat Puiu Gaspar.

Ania Caill, sportivă cu dublă cetăţenie, română şi franceză, are ca „personal best” un loc doi la o cursă de coborâre în Cupa Europei, eşalonul doi al schiului de performanţă mondial.​

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News