„E o competiţie care presupune eforturi foarte mari din punct de vedere financiar, organizatoric şi al valorii echipelor care participă. Faptul că ne-am înscris acum, în acest fel, ne obligă să ne facem o echipă competitivă în aşa fel încât să facem faţă cerinţelor competiţiei”, a declarat antrenorul campioanei, Dan Pascu.

SCM U Craiova a câştigat primul titlu din istoria clubului la volei masculin. Toţi componenţii lotului, dar şi cei ai staff-ului vor fi debutanţi în Liga campionilor.