Plecarea intempestivă a lui Viorel Moldovan (43 de ani), antrenor secund la echipa națională a României, la AJ Auxerre, formație din liga secundă franceză făcut celebră de Guy Roux (aceasta a antrenat echipa timp de 44 de ani, în intervalul 1961-2005) și pe la care au trecut românii Gabi Tamaș și Daniel Niculae, schimbă strategia la prima reprezentativă.

Fostul campion al Franței cu Nantes era dat favorit să-i succeadă Generalului în funcția de selecționer, după terminarea Campionatului European din Franța. Mai mult decât orice, plecarea bistrițeanului dă semnalul clar că după Euro vom avea un alt staff tehnic. 

Viorel Moldovan și-a început cariera de antrenor la FC Vaslui (2008-2009), apoi a trecut pe la FC Brașov (2009-2010), Sportul Studențesc (2010) și pe la Rapid (2013). A fost și la naționala de tineret a României, unde a intrat în istoria negativă cu un uluitor 0-8 cu Germania, încasat în toamna anului 2014.

L-a înjurat pe Porumboiu

Startul ca antrenor nu a fost prea benefic. În jurul plecării de la Vaslui circulă o legendă. Fostul internațional a avut viață grea cu Adi Porumboiu. Afaceristului îi plăcea să se bage mult și adânc în viața echipei. După ce a cponsumat câteva pahare cu vin,Moldovan l-a sunat într-o seară pe patron și a început să-i spună de ”dulce”. A doua zi, pe trezie, ardeleanul constata cu voce tare: ”Aoleu, ce-am făcut, l-am înjurat pe Porumboiu!”. Bineînțeles, era deja demis de la FC Vaslui.

Conte a bătut palma cu Abramovici

Moldovan nu este singurul care anunță încă înainte de terminarea turneului final faptul că va pleca de la echipa națională. La italieni se știe deja că selecționerul Antonio Conte nu va continua la cârma Squadrei Azzurra după 10 iulie, locul lui urmând să fie luat, cel mai probabil, de ”tinerel” Giampiero Ventura (68 de ani), care a părăsit-o pe AC Torino după cinci ani. Antonio Conte va merge la Chelsea Londra.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News