La 22 de ani de la trecerea în neființă a lui Michael Klein, Aurică Țicleanu a rememorat, pentru Libertatea, câteva întâmplări pe care le-a trăit alături de regretatul internațional.
Pe 2 februarie 1993, vestea că internaționalul Michael Klein s-a stins din viață a căzut ca un trăznet. Mișa, cum îi spuneau apropiații, avea doar 33 de ani, disputase 89 de meciuri în naționala României și era jucător de bază la formația germană Bayer Uerdingen, aflată atunci în Bundesliga. La un antrenament care se desfășura în sală, Klein s-a prăbușit brusc la pământ, iar inima a încetat să-i mai bată.
Aurică Țicleanu (56 de ani), fost component al ”Craiovei Maxima” și actual director al departamentului de scouting din cadrul FRF, a depănat câteva amintiri despre fostul său coleg și prieten. ”Eu sunt născut la Teliuc, în județul Hunedoara. În primii trei ani de școală, am fost în aceeași clasă cu Mișa, dar uitasem. Ne-am adus aminte de acea perioadă după 20 de ani, când eram colegi la echipa națională. Din vorbă în vorbă, am descoperit că am fost în aceeași clasă. Culmea, nu ne mai țineam minte unul pe celălalt”, a declarat fostul jucător al Universității, pentru Libertatea.
”Ce neamț ești tu, de nu știi nemțește?”
Aurică Țicleanu și-a amintit și două întâmplări amuzante pe care le-a trăit alături de Mișa. ”Eram cu naționala în Germania, iar eu și cu Mișa am participat la o sesiune de autografe. La un moment dat, cineva ne-a rugat să-i scriem și o dedicație. Convins că Michael cunoaște limba germană, i-am dat lui să scrie dedicația, dar el îmi spune: «Ce să scriu, că nu știu nemțește». Am rămas mască: «Păi, ce neamț ești tu, măi, Mișa, de nu știi nemțește?». Lui i se spunea «Neamțul»”, ne-a povestit Țicleanu.
Fostul internațional a continuat: ”Tot în Germania, după un meci cu naționala lor, eu și cu Mișa am fost luați la controlul antidoping. De la nemți, erau la control Hans-Peter Briegel și încă un jucător. Briegel era fericit, tocmai semnase un contract cu Hellas Verona, și n-am scăpat până n-am băut bere cu el. Ne-a dat vreo șapte beri, ne spunea într-una că nu plecăm de acolo până nu le terminăm… La un moment dat, a început să strige la asistente: «Fetelor, veniți să dansați cu doi români de treabă»”.
Fiica lui îl descoperă în film!
La 22 de ani de la trecerea în neființă a lui Michael Klein, în Hunedoara au loc mai multe evenimente dedicate memoriei fostului internațional. Astăzi, de la ora 16.00, este programat ”Marșul comemorativ Michael Klein”, iar de la ora 18.00, pe stadionul din Hunedoara care îi poartă numele regretatului fotbalist va avea loc proiecția unui film documentar despre Mișa. ”Filmul conține imagini ce nu s-au difuzat nicăieri până acum. Sunt unele pe care nici eu nu le-am văzut”, a precizat Dominique Klein, fiica lui Mișa, în publicația ”Glasul Hunedoarei”. Ieri a fost lansată cartea ”Klein, căpitanul lui Lucescu”, scrisă de Nicolae Stanciu.
Cu Gabor, ultimul șpriț
Romulus Gabor, fost coleg cu Michael Klein atât la Corvinul Hunedoara, cât și la naționala României, este ultimul fotbalist român care a stat de vorbă cu ”Neamțul”. ”M-am văzut cu Mișa cu o zi înainte de a se întoarce la pregătiri, în Germania. Am trecut la el pe acasă, am băut împreună un pahar de vin, apoi a plecat spre Călan, de unde a luat trenul spre București. De acolo a luat avionul spre Germania”, a rememorat Gabor, pentru Libertatea.
”Am aflat, poate, primul din România teribila veste. M-a sunat, pe la 12 noaptea, un prieten din Sibiu, Ghiță Aldea, care aflase de moartea lui Mișa întâmplător, urmărind posturile TV din Germania. Am rămas șocat! Am tot sperat că poate Ghiță s-a înșelat. Din păcate, spusese adevărul”, ne-a mai spus Gabor.
Vecin cu Mihai Leu
Mihai Leu, fost campin mondial la box profesionist, și-a amintit pentru Libertatea că, în perioada copilăriei, a fost vecin de bloc cu Michael Klein. ”Locuiam pe aceiași scară de bloc. Era un om deosebit. Foarte respectuos. Știu că nu lipseam de la nici un meci al Corvinului Hunedoara. Când a ajuns în Germania și-ar fi dorit foarte mult să ne întâlnim acolo. Dar, din păcate, nu a fost să fie”, a explicat Mihai Leu.
Fostul pugilist a fost diagnosticat în luna decembrie a anului trecut cu cancer la colon, iar acum acum se află în perioada de recuperare post-operatorie.