Un meci dintr-o ligă inferioară din Argentina a fost teatrul unui „război” între două suportere. Dar cele două nu s-au păruit fiindcă ar fi susținut echipe rivale, ci din alte motive.
Fetele s-au luat de păr pentru că împărtășeau o dragoste comună pentru unul dintre jucători, care a mers „la două capete”. Fără să se gândească la consecințe, acesta a ieșit cu ambele, iar fetele au venit să-l susțină din tribune.
Când și-au dat seama că-l urmăreau și-l încurajau pe același jucător, cele două s-au luat la bătaie.
Se întâmplă pe stadioane: două suportere s-au luat la bătaie în tribune. Craiul care le-a încăierat a continuat să joace
După ce s-au tras bine de păr și și-au cărat câteva lovituri, fetele au fost cu greu despărțite de câțiva dintre ceilalți suporteri prezenți în tribune. Craiul care le-a făcut să se încaiere și-a văzut de jocul lui! Ce „meciuri” o fi avut după aceea cu ambele, numai el știe.
În general, în Argentina există multă violență pe stadioane. Dar de o bătaie între două femei pentru un jucător nu s-a mai auzit.
CITEȘTE ȘI:
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
Viva.ro
Românul Dragoș Sprînceană face parte din echipa lui Donald Trump, este milionar și a spus că se va implica SERIOS în politica românească. Incredibil, ce s-a aflat despre el, cum arată soția lui, și ce legătură are cu designerul Cătălin Botezatu!
Libertateapentrufemei.ro
Reacția neașteptată a Andreei Esca după ce a mâncat, în weekend, la restaurantul "antenistului" Dani Oțil. Cât a trebuit să plătească pentru o supă de cocoș și pentru saramura de caracatiță cu mămăligă
FANATIK.RO
Cele 4 zodii care pot câștiga la loto până pe 7 februarie. Se aliniază astrele pentru ele
Elle.ro
Mario Fresh, reacție neașteptată după ce Nadd Hu a negat vehement că au avut o relație. Ce a declarat artistul: „Dacă vreau să mă ascund…”
Unica.ro
Ce veste! A apărut în fața tuturor cu burtica de gravidă și toți au crezut inițial că este o glumă, însă NU! Îndrăgita noastră VEDETĂ este însărcinată pentru a doua oară! Felicitări!
Observatornews.ro
"În România, oamenii sunt foarte supăraţi". Furtul tezaurului dacic, dezbătut la televizor în Olanda, la oră de maximă audienţă
HOROSCOP
Horoscop 29 ianuarie 2025. Berbecii învață să se oprească și să-și regăsească liniștea interioară