Pentru trupa din Cluj-Napoca a marcat chiar și portarul, Lavinia Boandă, din penalty, golul de 0-5, iar Ștefania Vătavu (foto), cea mai bună jucătoare din România în sezonul trecut, a punctat, pentru 0-4, în secunda 6 a reprizei secunde cu un șut direct din repunere, de la centrul terenului, adică de la peste 50 de metri!

vatafu-stefania
Prahovencele au încercat să opună rezistență și, pe alocuri, chiar au reușit, însă e foarte greu când ai în teren un portar accidentat – Mirela Stoica (entorsă la genunchi) sau un atacant, Ioana Ilieș, de 14 ani!

Partida a prilejuit întâlnirea dintre două jucătoare de culoare. Linda Cergan (33 de ani, foto jos, în vestă roșie), de la Brazi, al cărei tată, pe care ea nu l-a cunoscut, e ghanez, a jucat mijlicaș central. Christine Manie (30 de ani, foto jos, portret), de la Cluj-Napoca, 41 de selecții în naționala Camerunului, a început ca stoper, apoi, în partea a doua, a avansat la mijlocul terenului.

LINDA

manie-christine

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro

Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Stațiunea din România denumită cândva “Perla Carpaților” care a ajuns în ruină. Avea condiții de lux, era celebră până și în Franța și plină de turiști pe vremuri, astăzi e de nerecunoscut
FANATIK.RO

Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO

Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Elle.ro

Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro

Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Observatornews.ro
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI