Dan Petrescu (46 de ani), antrenorul român care a promovat-o pe Kuban în prima ligă rusă în 2011, este printre favoriții la preluarea funcției.
„Momentan nu am negociat nimic, dar dacă va exista o propunere din partea lui Kuban, cu siguranță o vom lua în calcul. Din punctul meu de vedere, clientul meu ar lua în considerare o asemenea propunere”, a declarat în Sovsport impresarul lui Petrescu, Nicolae Istrati.
Dan Petrescu a pregătit-o doi ani pe Kuban, alături de care a avut rezultate foarte bune. În acest moment, echipa este pe locul 4 în Rusia, la opt puncte de liderul Zenit.
În prezent, antrenorul român o antrenează pe Al Arabi, echipă din Qatar, însă este la mare distanță de primul loc.