Jean Pădureanu a fost încarcerat într-un dosar în care au fost condamnați opt oameni de fotbal. Primul eliberat a fost George Copos, fostul boss al Rapidului.
Instanţa Tribunalului Ilfov a respins ca nefondată contestaţia formulată de către Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei din 30 aprilie, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, dispunând ca Jean Pădureanu să fie eliberat condiţionat, informează sursa amintită.
„Menţine dispoziţiile sentinţei penale nr. 986 din data de 30.04.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul penal nr. 14126/4/2015 şi dispune punerea de îndată în libertate (dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză) a condamnatului Pădureanu Jean, de sub puterea MEPI nr. 432/2014 emis de Tribunalul Bucureşti în baza sentinţei penale nr. 238/2012”, se arată în decizia Tribunalului Ilfov.
Hotărârea Tribunalului Ilfov este definitivă, Jean Pădureanu urmând să fie eliberat din penitenciar, după ce a executat un an şi trei luni din pedeapsa de trei ani şi patru luni primită în dosarul transferurilor de jucători.
De fapt, Pădureanu n-a stat, practic, nicio zi după gratii, ci a fost tot timpul internat în Spitalul Penitenciarului Jilava! De la tribunal, astăzi, Pădureanu a fost dus la Jilava, unde i s-au întocmit actele pentru eliberare, apoi va rămâne, probabil, peste noapte în București, urmând ca mâine să plece spre Bistrița. ”Lordul” a fost așteptat la poarta închisorii de către doi dintre cei trei nepoți ai săi.
De asemenea, doi prieteni din fotbal, Florin Halagian și Romică Pașcu, sunt în București și se află la poarta închisorii. ”Hala” s-a vrea să-l găzduiască peste noapte pe Pădureanu, în Capitală, iar Pașcu i-a oferit ocazia de a-l duce cu mașina până în Brașov. ”Îl iau și îl cazez la hotelul ARO”, s-a lăudat ”Breakdance”, într-un dialog cu SportNews.ro.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!