Nu există obstacole, când visezi să „zbori”! Iar Alexia Apostolescu vrea să reprezinte România la Olimpiadă, în proba de sărituri peste obstacole! Un „vis” al unei adolescente „de clasa a XII-a”, care poate deveni însă realitate. Poţi fi convins că e posibil, mai ales dacă stai de vorbă cu Alexia, fostă baschetbalistă de lot naţional de juniori, sportiva care avea cele mai bune procentaje din ţară, la un moment dat pentru vârsta sa, dar care s-a dedicat unei discipline sportive noi – mult mai ”complexă” – din hipism, săriturile peste obstacole! 

Se antrenează șase ori pe zi, șase zile pe săptămână. „Nu se suie nimeni pe caii mei, am patru în acest moment”

Participantă, deja, în circuitul Global Champions, care reuneşte cei mai buni cai din lume, Alexia se pregăteşte să reprezinte România în Balcaniada de la Zagreb – Croaţia.

Face parte din lotul naţional de tineret al ţării noastre, se antrenează pe cont propriu, având o echipă de specialişti, câte cinci-șase ore pe zi, timp de șase zile pe săptămână, şi deprinde tainele unei lumi fascinante, în care calul şi călăreţul reprezintă un tot unitar.

„Nu se suie nimeni pe caii mei, am patru în acest moment„,  spune Alexia, care are norocul unei susţineri totale din partea familiei, încrederea în posibilităţile propriului copil, în pasiunea şi talentul ei, făcând posibile aceste performanţe şi, mai ales, perspectivele.

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”
Recomandări
Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”

A fost la naționala de baschet junioare, a trecut la cai, visează la JO 2020 și la un brevet de pilot!

Consider că este un obiectiv realizabil, uşor chiar, din anumite puncte de vedere, să ajung să particip la o Olimpiadă, poate chiar peste doi ani, la Tokio„, spune sportiva prahoveană, care are în „sânge” înălţimile: a privit în sus la coşul de baschet, acum se luptă cu înălţimile „ecvestre”, iar în planurile sale „de studiu”, intră pilotajul, pentru că „va veni vremea când voi fi la manşa unui avion!”.

image2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Tatăl Alexiei: „Poate fi o afacere senzațională, dar și o gaură uriașă”

::placeholdeR–>

Asta pentru că familia, tatăl ei, au constituit un club 100% privat, Phoenix Riders, unde se investeşte acum într-o bază de pregătire fabuloasă pentru ţara noastră, la Băicoi! Un proiect unic, în care nu contează, la acest moment, „cât se investeşte”, într-o lume în care „pilonii” de rezistenţă, la nivel naţional, sunt CSA Steaua, Municipal Sibiu şi Eqvestria (alt club privat, pentru care concurează şi Alexia).

Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani
Recomandări
Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani

Cum se trișează cu pinteni electrici!

Incredibil, dar, şi la sărituri peste obstacole se poate… trişa! „Există pinteni electrici, pot da un anumit impuls calului la anumite obstacole, există creme care, aplicate sub jambiere, pot influenţa săriturile! Toate aceste lucruri sunt verificate atent, la fiecare concurs”, povesteşte Alexia.

Zeci de mii de kilometri anual!

Alexia Apostolescu participă la circuitele internaţionale, în paralel cu „programa şcolară”, care nu-i permite, deocamdată, să bifeze câte concursuri ar putea şi ar dori. Mai ales că trece în clasa a XII-a şi nu-şi permite să neglijeze şcoala.

Echipa ei este formată din antrenorul Ionuţ Năstase şi din îngrijitorul Ionuţ Laurenţiu Dinu, cei care se ocupă de întreţinerea armăsarilor de concurs. Deloc simplu – există mai multe programe de furajare (relaxare, forţă, concurs), zeci de mii de kilometri făcuţi anual, în locaţiile de concurs.

LIVE TEXT | Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump conduce: statele-cheie, așteptate să decidă câștigătorul