Divorțul dintre doi sportivi celebri s-a transformat într-un meci fără reguli, în care s-au folosit lovituri sub centură. Când toată lumea credea că handbalista Alina Dobrin (38 de ani) și Robert Păcuraru (37 de ani), fost boxer, și-au dat mâna de dragul copilului, David (10 ani), lucrurile au scăpat iar de sub control, dezvăluie ediția tipărită a ziarului Libertatea.
Handbalista Alina Dobrin și fostul boxer Robert Păcuraru și-au aruncat la divorț cuvinte grele, care au șocat opinia publică. Motivul despărțirii, invocat de Păcuraru, ar fi fost acela că handbalista ar avea o relație extraconjugală… cu o altă femeie!
Se întâmpla în urmă cu doi ani, atunci când holurile Judecătoriei Sectorului 6 erau pline nu doar de jurnaliști curioși, ci și de colegele handbaliste sosite să o susțină pe Alina. Lupta a devenit și mai crâncenă când a venit vorba despre custodia micuțului David, băiețelul pe care cei doi sportivi îl au împreună.
În cele din urmă, judecătorii au decis să acorde custodie comună, și au stabilit domiciliul copilului la mamă, iar apele păreau că s-au liniștit. Nu pentru mult timp. Robert Păcuraru o acuză acum pe Alina că își neglijează copilul.
”După ce s-a stabilit custodia, băiatul a stat mai mult la mine. În puținele dăți când mergea la ea se întorcea neîngrijit și cu aceleași haine. Mi-a spus că plângea în baie după mine când stătea la Alina. Plus că îl ia destul de des cu ea la meciuri și copilul stă și o așteaptă în mașină. Eu îl iubesc enorm și vreau să crească cu mine”, ne-a declarat Robert Păcuraru.
Contactată de reporterii Libertatea, handbalista Alina Dobrin, care e antrenor-jucător la Rapid, cu care tocmai a promovat în primul eșalon, a refuzat să facă declarații.
Robert Păcuraru s-a apucat de box în 1987 şi are în palmares nouă meciuri ca profesionist în perioada 1997-2002, câştigând trei, unul prin K.O. A reununţat la sport în 2003, anul în care s-a căsătorit. Handbalista Alina Dobrin , în prezent la CSM Bucureşti, este campioană mondială de junioare (1995), campioană a României cu Rapid (2003), bifând 154 de meciuri şi 418 goluri la naţională.