”Jean Grama era omul cu morții de la Dinamo. După ce murea vreo fostă glorie a clubului, el comanda coroanele, se ocupa cu toate: de groapă, de pomană, de totul. L-am sunat acum și mi-a răspuns fiul său. Mi l-a dat la telefon. I-am zis: «Bă, scoală, să merg la un șpriț», să-l mai înveselesc puțin.
Nu poate să lege două vorbe. Doar cu mine și cu Mircea Stoenescu (n.r. – fost arbitru și fost președinte la Dinamo) mai vorbește. În rest, familia nu-l dă la telefon, când îl sună altcineva. Când murea cineva de la Dinamo, eu îl anunțam pe el, iar el pe mine. Depinde cine afla primul”, ne-a declarat Constantin David, fost fotbalist la gruparea ”câinilor roșii” – autointitulat ”cel mai mare bețiv din istoria clubului Dinamo”.
Fostul arbitru Jean Grama a fost internat pe 1 martie, în stare gravă, la spitalul Fundeni. Oficialul în vârstă de 73 de ani a suferit o semipareză. Jean Grama face parte din staff-ul administrativ al echipei de fotbal Juventus București, liderul Ligii 2.
Jean Grama a fost jucător la Progresul şi arbitru de centru timp de 10 ani în Liga 1 (1981-1991). Grama a ajuns în curtea lui Dinamo la mijlocul anilor 90.
Fiul lui Jean Grama a confirmat. ”Este internat la Neurologie, la Fundeni”, a spus băiatul fostului arbitru. Jean Grama a fost căsătorit de cinci ori!