Cel puțin așa susține Cornel Dinu într-un interviu publicat în Gazeta Sporturilor. „Un bun prieten din Târgoviște devenit înalt ofițer și șef de direcție în MI, aflat în relații firești cu serviciile noastre de informații, m-a întrebat dacă știu cât a costat Mutu și mi-a spus: „Cornele, știm de la „SISDE” (n.r. – Serviciul de Informații Militare Italiene) că s-au luat de fapt 6,5 milioane de dolari de la Inter”, a declarat „Procurorul”. 

De altfel, în 2006, Agenția Națională de Administrare Fiscală a anchetat transferul „Briliantului” la Milano, dar cazul nu a fost finalizat. „Toate probele pe care le-am strâns în perioada în care am fost șef la ANAF (n.r. – 2005-2007) le-am trimis la Parchet. Nu-mi mai amintesc exact despre acest caz cu transferul lui Adrian Mutu la Inter, dar știu că în toate dosarele pe care urma să le finalizez privindu-i pe oamenii de fotbal aveam probe solide ca să-i trimit în instanță”, a declarat, pentru Libertatea, Sebastian Bodu.

Sebastian Bodu, despre transferul lui Adrian Mutu la Inter: „Probabil că dosarul a fost clasat”

Fostul europarlamentar a continuat: „După mine n-a mai făcut nimeni nimic! Nu știu de ce nu s-a ajuns în instanță cu acest caz. Probabil că dosarul a fost clasat”. Despre impresarul Ioan „Giovanni” Becali, artizanul transferului lui Mutu la Inter, Bodu a spus: „Cât am fost la ANAF, Giovanni Becali a plătit o parte dintre datoriile vechi ale clubului Dinamo. Venea cu banii și plătea. După ce am plecat nu cred că Giovanni a mai dat vreun ban la ANAF”.

Anul trecut, Sebastian Bodu preciza în Libertatea: „Dacă mai stăteam un an la ANAF, mai intrau câțiva la pușcărie! E vorba tot despre oameni din lumea sportului, cărora începusem să le întocmesc dosare. Cei care au scăpat să se ducă la biserică, să dea acatiste! Au avut noroc cu carul!”.


EXCLUSIV/ Soția lui Ekeng vine de urgență România: „Oh, merde! Leșin de durere! Ce oameni, l-au lăsat să moară din cauză că era negru”. Naty lucrează ca asistent medical în Franța

 
 

Urmărește-ne pe Google News