„Roxadustat este un medicament folosit în cazurile de anemie și stimulează glandele suprarenale să secrete mai mult EPO care duce la o creștere a producției de celule roșii, care ajută la o mai bună oxigenare a sângelui. Practic corpul se poate reface mai repede după efort intens”, a declarat pentru Libertatea, Gabriela Andreiașu, șefa Agenției Naționale Antidoping din România (ANAD).
Pe lista antidoping a WADA, roxadustat, substanța găsită la Halep în sînge face parte din categoria eritropoietină (EPO), clasă de hormoni care ajută la oxigenarea sângelui.
Eritropoietină definește o categorie de substanțe interzise, intrate în lumea sportului în urmă cu două decenii, în special printre atleți sau cicliști la acea vreme. Administrarea sintetică a EPO a lăsat locul, în timp, medicamentelor care stimulează organismul să producă singur EPO și acest lucru este realizat de roxadustat, substanța descoperită la Simona Halep.
Șefa ANAD a precizat că știa încă de câteva zile de suspendarea provizorie a lui Halep.
„Noi am notificați oficial de săptămâna trecută, am știut, dar am fost obligați să păstrăm confidențialitatea informației până în momentul în care Federația comunică oficial”.
Șefa ANAD crede că ar putea fi vorba de o scăpare a medicilor care au tratat-o în timpul numeroaselor probleme de sănătate pe care le-a avut în ultima vreme.
Halep și-a schimbat recent tot staff-ul, inclusiv cel medical.