„Am obţinut un rezultat de excepţie la Campionatele Europene Under 22 de la Târgu Jiu, o medalie de aur, două de argint şi una de bronz, chiar dacă în ultimul timp lucrurile nu au mers atât de bine în Federaţia Română de Box. Ne-am recâştigat dreptul de a sta la masă cu cei mari prin rezultatele obţinute. Pentru că neavând finanţare a fost o perioadă în care am fost ruda săracă a boxului mondial. Eu am încrederea că luna aceasta vom intra în normalitate şi în ceea ce priveşte finanţarea de la MTS”, a spus oficialul FRB.

Competiția de la Târgu Jiu a costat circa 100.000 de euro

„A fost o competiţie destul de complicată şi greu de dus până la capăt. Pentru că începutul a fost, să spun aşa, dramatic, cu nişte condiţii meteo extreme… iar avioanele nu aterizau la Bucureşti sau aveau întârzieri foarte mari. Asta ne-a dat peste cap tot programul de transport. Iar lucrurile acestea au dus la nişte cheltuieli care nu erau prevăzute iniţial. Dar până la urmă am scos-o onorant şi bine la capăt. Competiţia a costat în jur de 100.000 de euro. Neavând finanţare, ne-am descurcat cu sponsorii, cu Primăria Târgu Jiu şi, de multe ori, cu bani din buzunar. Faptul că delegaţiile şi-au suportat cazarea şi masa a fost o uşurare, ca să spun aşa”, a adăugat Cîtea.

Campionatele Europene de box Under-22 s-au desfăşurat în perioada 25 martie -1 aprilie la Târgu Jiu. România a obţinut patru medalii, una de aur – Robert Jitaru (categoria 56 kg), două de argint – Cristina Cosma (57 kg) şi Alina Gabriela Ene (+81 kg) şi una de bronz – Alberto Biro (81 kg).

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News