Cosac a precizat că absența numărului 2 WTA, Simonei Halep, este „o pierdere importantă”.

„Este o întâlnire împotriva campioanei mondiale din ultimele trei ediții. Din păcate, va trebui să jucăm fără cea mai importantă jucătoare, pentru că Simona are nevoie de o operație cât mai repede. Simona este a doua jucătoare din lume, o jucătoare foarte importantă. Nu pot să spun în procente cu cât scade forța echipei noastre. Dar absența ei este o pierdere importantă. Pornim cu șansa a doua, așa cum am pornit și în Canada. Dar e un meci în care ne păstrăm șansele noastre. Având susținerea publicului de la Cluj, sperăm ca aceste șanse să se mărească, iar la sfârșitul celor două zile să fim chiar câștigători”, a spus Cosac.

Oficialul a afirmat că este alături de Simona Halep și a precizat că aceasta trebuie să fie sănătoasă pentru a putea reprezenta România. „Am aflat din mass-media de operația Simonei. Înainte de toate trebuie să fim sănătoși pentru a putea face performanță, iar Simona are nevoie de această operație ca să fie aptă pentru România. Suntem alături de ea, iar ea cu siguranță va fi alături de noi în sală. Așa că sperăm ca împreună să formăm o echipă la fel de puternică mai departe”, a menționat Cosac.

Președintele FRT a explicat că miercuri se va anunța dacă Alexandra Dulgheru, jucătoare care acuză probleme medicale, va putea evolua pentru România în meciul cu Cehia, notează Agerpres.

România întâlnește la 6 și 7 februarie, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, echipa Cehiei, în primul tur al Grupei Mondiale la Fed Cup.

 
 

Urmărește-ne pe Google News