Luni, vine la întâlnirea cu anchetatorii

Omul numărul 1 din fotbalul românesc a adăugat, pentru tolo.ro: “Comitetul Executiv a luat decizia invocând articolul 18 din statut, privitor la excludere. Aşa prevede statutul din 2010, cel care era în vigoare şi e în vigoare şi acum. Dovada că nu neam referit, cum susţine DNA, la statutul din 2011, care, într-adevăr, nu e încă înregistrat la tribunal, este faptul că în acest regulament din 2011 articolul cu excluderea este articolul 19”. Cu toate că fusese chemat ieri la sediul DNA, Mircea Sandu, prin avocatul său, a stabilit pentru luni întâlnirea cu procurorii anticorupţie.

Mitică Dragomir se crede erou

Învinuit în dosarul DNA privind dezafilierea Craiovei, şeful Ligii, Dumitru Dragomir (65 de ani, foto), se consideră un salvator al fotbalului românesc. “Ar trebui să fiu declarat erou pentru că fotbalul românesc se ţine datorită acestor bani aduşi de mine, prin acest contract fabulos pe care l-am făcut, de 104 milioane de euro”, a declarat Dragomir pentru Antena 3.

Doar nepoata îl înmoaie

Atacat din toate părţile din cauza ratării calificării naţionalei la Euro 2012, vizat de DNA în cazul dezafilierii Craiovei, Mircea Sandu îşi găseşte alinarea jucându- se cu nepoţica Simona Ines (1 an şi patru luni).
Trecut cu bine peste o boală devastatoare, după ce fusese diagnosticat în 2009 cu cancer la rect şi la ficat, preşedintele FRF se dedică familiei, favorita sa în clipele de relaxare fiind nepoata sa, Simona. Numită după prima soţie a lui Sandu, handbalista Simona Arghir, mama fiicei Raluca, micuţa e iubită la nebunie de durul om de fotbal, care îi îndeplineşte toate dorinţele: o scoate în parc, se joacă cu ea, îi cumpără hăinuţe şi jucării. În plus, pentru momentele în care nu pot fi alături de micuţă, Mircea, soţia sa, Lise, şi Raluca au angajat o bonă filipineză, Grace, pe care o plătesc cu 400 de euro pe lună. (Gabriel Chirea)VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

 
 

Urmărește-ne pe Google News