Selecționata de futsal a României a pierdut dramatic calificarea la turneul final Euro 2015.
Tricolorii au luat gol în ultima secundă a prelungirilor meciului retur din barajul cu Ungaria, iar maghiarii s-au impus cu 4-3, după ce în tur a fost 2-2, la Buzău.
Sportnews.ro a descoperit că oficialii partidei ne-au furat la cronometru la ultima fază. Tricolorii au trimis mingea în aut de margine, în terenul gazdelor. Ceasul a fost oprit la trei secunde! Atât mai era de jucat (foto, jos).
Un jucător maghiar a reluat jocul de la margine, după ce arbitrul i-a dat semnalul cu mâna ridicată. Jucătorul i-a pasat unui coechiper, care se afla la circa 10 metri de el, în lateral. Cronometrul nu pornește, indică tot 3 secunde! (foto, jos)
Jucătorul care a recepționat mingea, a făcut preluarea cu talpa spre înainte. Cronometrul nu se mișcă, indică tot 3 secunde! (foto, jos)
Jucătorul face patru pași mărunți. Cronometrul e înghețat tot la 3 secunde! Abia când jucătorul a ajuns la mijlocul terenului și a trimis mingea spre poarta noastră, cronometrul s-a deblocat și a trecut la secunda doi! (foto, jos)
A urmat o pasă lungă de vreo 20 de metri, în careul nostru. Mingea a ajuns la Dróth, când mai era o secundă (foto, jos).
Atacantul maghiar a reluat cu capul, mingea a ajuns în plasă, iar cronometru arăta tot o secundă. Nu se poate așa ceva, e imposibil. E prea de tot! (foto, jos)
Sportnews.ro a cronometrat faza cu pricina din momentul reluării jocului și până la intrarea balonului în poartă și au ieșit 4 secunde și 23 de sutimi! Cu mai mult de o secundă decât a indicat cronometrul partidei. Exact secunda care a lăsat România acasă și a trimis Ungaria la turneul final.
Fanii maghiari ne-au jignit imnul
Meciul s-a disputat într-o atmosferă incendiară. Suporterii maghiari, prezenți în sala Fonix Arena din debrecen, au extrapolat rivalitatea exacerbată față de țara noastră și la meciul de futsal Ungaria – România 4-3 din barajul pentru calificarea la turneul final Euro 2015.
În momentul intonării imnului României, fanii unguri s-au întors cu spatele la steagul nostru și au făcut semne obscene cu degetele mijlocii ridicate.