LIVE TEXT
”Au fost lucruri care nu le-am făcut bine în cele două meciuri, cu Kazahstan și cu Danemarca, și ne dorim să avem continuitate în rezultate. Este important, când ai rezultate există și încredere”.
Denis Alibec: ”L-am convocat pentru că s-a accidentat Bogdan Stancu și este un fotbalist valoros. Trece printr-un moment greu al carierei sale și am decis să-i întind o mână de ajutor. Toți trebuie să-l ajutăm să revină la forma care l-a consacrat, pentru că avem toți de câștigat. La fel și în cazul lui Sergiu Hanca”.
Duelul cu Mircea Lucescu: ”Pentru mine e clar, este o onoare să joci împotriva unui antrenor cu o asemenea carieră. Sper să pregătesc cât mai bine meciul, să arătăm bine și să câștig, bineînțeles. Sperăm să rămânem neînvinși, dar pe mine mă interesează și rezultatul, dar în primul rând jocul. Să avem aceeași determinare și dorință, poate mai multă încredere pe faza de atac. Îmi doresc să fim mai incisivi în atac. Dacă vom avea aceeași atitudine ca în precedentele două jocuri sigur vom avea și rezultate”.
Petrecărețul Sergiu Hanca: ”Am vorbit la telefon cu el și cu Steliano Filip. Le-am spus ce aștept de la ei, că sunt dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat. Sunt jucători în circuitul echipei naționale și trebuie să încercăm să-i recuperăm, să aibă o formă bună, pentru că are toată lumea de câștigat. Asta e menirea mea ca selecționer, să încerc ca toți jucătorii de valoare care au anumite probleme, în anumite momente, să-i putem recupera pentru interesul echipei naționale”.
Beția de la Dinamo: ”Cât am fost antrenor la Dinamo nu s-a întâmplat niciun astfel de episod. Nu pot să spun cum aș fi reacționat. Trebuie să fii acolo ca să știi cum trebuie să reacționezi”.
Tricoul cu numărul 10: ”Nu știu cine-l va lua. Băieții vorbesc între ei și își aleg numerele de pe tricou. Cu Kazahstan s-a oferit Gicu Grozav, apoi cu Danemarca nu l-a luat nimeni. Nu cred că e chiar așa o problemă tricoul cu numărul 10. O problemă ar fi dacă nu am câștiga mai multe meciuri, nu cine poartă numărul 10”.
Noul Hagi: ”Sper să apară cât mai curând. Avem o generație la tineret, cu jucători care dău semne că pot face pasul spre prima reprezentativă în număr foarte mare”.
Lotul convocat: ”Nu sunt mulți 29 de jucători. Vreau să încerc cât mai mulți jucători. Am adus jucători cu experiență care n-au mai fost la lot de mult timp. Mă refer la Torje, la Săpunaru, pentru că au avut evoluții bune la echipele lor de club. Au dat goluri și vreau să-i văd și eu la lucru în circuitul echipei naționale. Sunt două meciuri amicale și încerc să văd cât mai mulți jucători, pentru ca la începutul Ligii Națiunilor să am o ideea clară pe ce jucători mă bazez”.
Ștefan Radu: ”Nu știu dacă Ștefan Radu va reveni la națională. Am văzut prin presă că e o misiune aproape imposibilă. Sunt Tom Cruise 2, Misiune imposibilă. Mă duc să-l ascult și să-i spun punctul meu de vedere, cum văd eu lucrurile. Poate îl voi sensibiliza. Nu știu dacă reușesc. Am fost colegi, îl cunosc, știu ce gândește despre echipa națională, dar prima dată vreau să-l ascult și după aceea vă pot spune dacă revine la sentimente mai bune sau nu”.
Accidentul rutier în care a fost implicat sâmbătă seară: ”Nu s-a întâmplat nimic. Sperăm să se spargă ghinioanele”.
Cristi Chivu, la FRF: ”Nu mi-a răspuns la propunerea de a ni se alătura. El, în momentul de față, este la Covercciano., încearcă să obțină licența A și B. În noiembrie, când va avea carnetul de antrenor și poate să activeze vom vedea ce răspuns va da”.
Posturi deficitare la națională: ”Dacă ne uită în viitor, avem probleme la fundași centrali și la mijlocași centrali, dar vin jucători din urmă care îmi dau liniște că vom avea o generație bună pe viitor”.
Penaltyul ciudat comis de Golubovic în meciul Gaz Metan – Dinamo 0-3: ”Am mai văzut astfel penaltyuri, dar nu cu mâna așa sus. Am văzut aproape de cap, a încercat să păcălească, dar… Nu-mi lasă niciun gust. Face parte din joc. Întrebați-l pe Golubovici ce a gândit. Sunt greșeli care se întâmplă”.
Răzvan Marin, la tineret: ”Am vorbit cu Daniel Isăilă dacă îl vrea pe Răzvan, dar mi-a zis că a plecat la drum cu un anumit nucleu de jucători, care a obținut rezultate foarte bune și nu există niciun motiv să schimbi ceva ce merge. Mizează pe jucătorii careu au dus greul până acum. Sper din toată inima să ne facă fericiți după aceste două jocuri. Dacă vor face patru puncte din meciurile cu Portugalia și Țara Galilor vom avea din nou o echipă națională de tineret la un turneu final, după 20 de ani. Ar fi extraordinar”.
Cosmin Contra a convocat 29 de tricolori pentru partidele cu Turcia, 9 noiembrie, de la Cluj, și Olanda, 14 noiembrie, de pe Arena Națională. Bogdan Stancu a devenit indisponibil.
Tricolorii vor efectua, de la ora 18:00, un antrenament deschis în totalitate publicului. Accesul se face pe baza unor biletele gratuite ce pot fi descărcate și printate de pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro sau pot fi ridicate personal de la intrarea în Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia, în limita locurilor disponibile, între orele 17:30 – 18:00, perioadă în care se va realiza și accesul publicului.
Ședința de pregătire va fi transmisă în direct pe Echipa națională de fotbal a României și pe youtube.com/FRFTVofficial! #FRFTV