Olanda a învins Mexicul cu 2-1 în optimile de finală ale Campionatului Mondial. În ”sferturi”, ”portocala mecanică” o va întâlni pe învingătoarea partidei Costa Rica – Grecia din această seară. Selecţionarul Mexicului, Miguel Herrera, l-a acuzat pe ”centralul” Pedro Proenca, care nu a acordat un penalty echipei sale, după faultul în careu al lui Vlaar asupra lui Herrera şi a explicat motivul pentru care Mexic a pierdut această partidă.

”La golul doi al Olandei, am greşit în apărare. Jucasem bine până atunci, dar am căzut pe final. După ce am condus cu 1-0 ne-am retras şi asta ne-a costat. Toţi au fost împotriva Mexicului la acest Mondial. Robben a simulat în trei rânduri şi arbitrul nu l-a sancţionat. Le mulţumim fanilor pentru susţinere, dar, din păcate, nu am obţinut ce am dorit”, a declarat Herrera la finalul partidei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News