Semifinale, sâmbătă, 19 mai
Steaua – CSM Ştiinţa Baia Mare
CSM Bucureşti – Timişoara Saracens
Echipa CSM Bucureşti a învins-o pe Steaua cu scorul de 33-15 (19-7), sâmbătă, în ultima etapă a sezonului regulat din SuperLiga CEC Bank la rugby, şi va juca meciul din semifinală, de săptămâna viitoare, pe teren propriu.
”Tigrii” aveau nevoie de o victorie cu punct bonus pentru a o depăşi în clasament pe Timişoara Saracens şi a ocupa locul 2, poziţie care asigură disputarea semifinalei acasă, ei îndeplinindu-şi obiectivul datorită celor 5 eseuri reuşite, dintre care patru transformate.
În ciuda înfrângerii, echipa din Ghencea a încheiat sezonul regulat pe prima poziţie în ierarhie şi va evolua, de asemenea, în faţa propriilor suporteri în penultima fază a competiţiei.
Într-un alt meci al etapei a 14-a, desfăşurat pe stadionul ”Florea Dumitrache” din complexul ”Ştefan cel Mare”, Dinamo s-a înclinat în faţa vicecampioanei CSM Ştiinţa Baia Mare cu scorul de 29-33 (17-26).
Conducătorii clubului maramureșean au decis aducerea primului antrenor străin din istoria acestei grupări, pe argentinianul Mario Alejandro Canale. În vârstă de 64 de ani, acesta a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2018-2019. Acesta il va inlocui pe banca tehnică pe actualul antrenor, George Sava.
În urma acestor rezultate, Steaua a încheiat ca lider, cu 44 de puncte, urmată de CSM Bucureşti, 42 puncte, Timişoara Saracens, 42 puncte (esaveraj inferior) şi CSM Ştiinţa Baia Mare, 39 puncte.
Dinamo a ocupat poziţia a 5-a, cu 23 de puncte, U Cluj termină pe locul 6, cu 10 puncte, CS Politehnica Iaşi fiind pe ultima poziţie după ce s-a retras din campionat.
Citește și: Atac cu cuțitul în Paris! Doi morți și opt răniți, după ce un bărbat a înjunghiat mai multe persoane – VIDEO