CSA Steaua Bucuresti s-a calificat in semifinale SuperLigii CEC Bank, dupa ce a trecut, sâmbătă, in meciul de baraj disputat pe teren propriu de Universitatea Cluj cu 43-3 (17-3). În penultimul act al competiției, elevii lui Cristi Petre vor întalni, tot în Ghencea, pe Timișoara Saracens, deținătoarea titlului.

Semifinalele ediției 2016-2017 a Superligii de rugby. Iașiul nu s-a prezentat la Timișoara!

Daca în sezonul regulat s-a consemnat deja o neprezentare, a Universității Cluj în partida contra CSM-ului, și în această parte secundă a competiției s-a consemnat o absență, cea a Politehnicii Iași. Timișoara Saracens și-a asigurat prezența în semifinale după un succes la masa verde, 5-0.

Rugbiștii de la Dinamo au cedat, sâmbătă, în meciul care i-ar fi putut duce între primele patru echipe din campionatul intern. ”Buldogii” au pierdut în fața unei echipe cu un buget net superior, CSM București (26-37), care a reușit să transfere o echipă întreagă între tur și retur. Diferența dintre cele două loturi a fost până la urmă decisivă. Dinamo a avut și mulți jucători accidentați.

În semifinale, CSM București va evolua cu CSM Știința Baia Mare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News