Guneş, care a semnat un contract pe patru ani, va prelua noua funcţie pe 1 iunie, la finalul campionatului, în care Beşiktaş ocupă locul 3 în clasament, a precizat TFF într-un comunicat dat publicităţii.
Noul selecţioner va avea drept principal obiectiv calificarea Turciei la Campionatul European din 2020 şi la Cupa Mondială din 2022.
TFF s-a separat pe cale amiabilă, pe data de 11 februarie, de Mircea Lucescu, care se afla pe banca tehnică din 2017. Sub conducerea sa, Turcia a disputat 17 meciuri în care a obţinut doar patru victorii, faţă de şapte înfrângeri şi şase egaluri.
Turcia va disputa faza preliminară pentru EURO 2020 în Grupa H, din care mai fac parte Franţa, Islanda, Albania, R. Moldova şi Andorra.
Şenol Guneş, în vârstă de 66 de ani, a condus-o pe Beşiktaş la două titluri de campioană de la preluarea ”vulturilor negri” în 2015.
Guneş a mai antrenat echipa naţională a Turciei în perioada 2000-2004, obţinând un loc 3 la Cupa Mondială din 2002 din Coreea de Sud şi Japonia, cea mai bună performanţă din istoria reprezentativei Turciei.
Mircea Lucescu, până de curând selecţionerul Turciei, a declarat recent pentru La Gazzetta dello Sport că vrea să antreneze din nou o echipă de club.
„Aş vrea să antrenez din nou o echipă de club, să lucrez în fiecare zi aşa cum îmi place. Important e să pot construi cu jucători tineri, să le dezvolt talentul aşa cum am făcut la Brescia şi la Doneţk. Ştiţi, cei care au ajuns la treizeci de ani sunt ‘conservatori’, pe ei nu-i mai formezi…”, a spus Lucescu, care a pregătit mai multe echipe din Italia, printre care Inter Milano.
Mircea Lucescu vrea să antreneze o echipă de club: ”Să lucrez în fiecare zi aşa cum îmi place”