Serena Williams a fost vizitată la reşedinţa sa din Florida, pe 14 iunie, de un comisar antidoping. Fostul număr 1 WTA nu a fost deloc încântată de vizita inoportună făcută de oficial, astfel ar fi refuzat controlul antidoping.
Cu privire la situația inedită, purtătorul de cuvânt al Serenei Williams a transmis: „În cei 23 de ani de carieră, Serena nu a fost testată niciodată pozitiv, deşi a fost supusă testelor mult mai mult decat alţi tenismeni, bărbaţi sau femei. De fapt, ea a fost testată de patru ori mai des. Este o susţinătoare vocală a programului şi a respectat regulile USADA. Şi pentru că va continua să le respecte, nu există niciun motiv pentru acest tratament invaziv”.
Se pare că jucătoarea a fost de fapt deranjată de faptul că vizita comisarului antidoping a fost făcută acasă la ea. În urma apariția acestuia la locuința din Florida, Serena l-ar fi sunat pe preşedintele WTA, Steve Simon, pentru a-i transmite că nu i se pare corect să fie o ţintă permanentă a acestor teste.
După incidentul cu iz de scandal, Agenția Anti-Doping a Statelor Unite ale Americii a transmis că un sportiv poate fi solicitat ori de câte ori va fi nevoie pentru un control antidoping.
„Discutăm tot timpul cu atleţii despre programele noastre. Am discutat recent cu Serena despre un control. De-a lungul timpului, ea a susţinut programul nostru. Aşa cum arată baza de date, Serena a fost testată de cinci ori în 2018, în afara competiţiilor, toate aceste teste fiind trecute. Conversaţia recentă a fost una obişnuită, ca toate celelalte pe care le-am purtat cu ea”, a precizat directorul de comunicare al USADA, Brad Horn.
Serena Williams este a doua favorită la câștigarea trofeului la Wimbledon, potrivit bookmakerilor. Simona Halep va începe turneul ca principala favorită.
VIDEO/ Mihai Petre le duce dorul foștilor colegi de muncă. ”Aș vrea să mai lucrez cu ei”