ACTUALIZARE 31 mai. După declaraţiile controversate făcute înaintea turneului de la Roland Garros, Ilie Năstase a comentat, pentru telekomsport.ro, echipamentul pe care l-a purtat Serena Williams în meciul cu Kristyna Pliskova: „Am înţeles că ar avea ceva probleme cu circulaţia sângelui. Nu ştiu exact de ce a apărut aşa. Dacă regulamentul permite aşa ceva… Spectatorii sunt cei care vor putea spune dacă sunt de acord sau nu cu o astfel de apariţie a ei. Eu ştiu că tot timpul am jucat în echipament de culoare albă. Între timp, văd că lucrurile s-au schimbat”.
La primul meci disputat într-un turneu de Mare Șlem după ce a devenit mamă, Serena Williams s-a făcut remarcată mai mult prin echipament, decât prin joc. Fostul lider mondial, ajuns în prezent pe locul 451 WTA, a purtat o bluză și o pereche de pantaloni marca Nike, negre, mulate pe corp.
Serena Williams s-a declarat încântată de ținuta neobișnuită. “Mă simt precum o războinică în acest costum. O combinaţie între războinică şi prinţesă. Regina din Wakanda. Mereu am trăit într-o lume fantastică. Mereu mi-am dorit să fiu un super-erou. Şi aşa mă simt purtând acest echipament, ca un super-erou. Dar acest costum are şi o altă funcţionalitate. Am avut probleme cu cheagurile de sânge în ultimele 12 luni. Am purtat des pantaloni la meciuri pentru că acest lucru îmi permite o mai bună circulaţie sangvină”, a precizat americanca.
O cu totul altă părere a avut Kristyna Pliskova, jucătoarea pe care Serena a învins-o în turul inaugural la Roland Garros. “Înaintea meciului mi-a spus că-i place rochia mea. Nu pot să spun același lucru despre ținuta ei. Ce fel de material e? Neopren? Am fost surprinsă că i s-a permis să joace așa, pentru că știu că nu ni se permite să purtăm pantaloni nici măcar când e răcoare. Poate că are regulile ei! Nu știu. Dar nu mă interesează, poate să poarte ce dorește. Lăsăți-o să joace dezbrăcată”, a declarat cehoaica pentru Blesk.
Într-un mesaj postat pe Twitter, Serena Williams a susținut că echipamentul său mulat pe corp este perfect pentru mămicile aflate în recuperare după naștere.
Catsuit anyone? For all the moms out there who had a tough recovery from pregnancy—here you go. If I can do it, so can you. Love you all!! pic.twitter.com/xXb3BKDGNF
— Serena Williams (@serenawilliams) May 29, 2018