Spectatori aruncaţi din tribună, de la etaj

Profitând de faptul că poliţiştii şi militarii prezenţi pe arenă nu au avut nici o reacţie, ultraşii gazdelor au transformat acţiunea într-un carnagiu, cu cel puţin 74 de morţi şi peste o mie de răniţi. “Au venit peste noi cu săbii şi cuţite. Unii au fost aruncaţi din tribună, de la etajul patru! Toată lumea ne lovea, arunca cu petarde, pietre sau bucăţi de ciment şi de metal. Am auzit focuri de armă în stadion”, a declarat unul dintre suporteri.

Alte tragedii din fotbalul mondial

  • 1964 – Lima (Peru): 318 oameni şi-au pierdut viaţa şi alţi 500 au fost răniţi după revolta iscată pe Stadionul Naţional, în timpul partidei cu Argentina, după ce gazdelor le-a fost anulat un gol.
  • 1985 – Bruxelles (Belgia): înaintea finalei Cupei Campionilor, Juventus – Liverpool, fanii englezi au vrut să intre peste cei ai italienilor, care au fost striviţi de un perete. 39 de oameni au murit. Alţi 600 au fost răniţi.
  • 1989 – Sheffield (Anglia): 96 de oameni au murit striviţi în urma unei îmbulzeli pe stadionul “Hillsborough”, la meciul Liverpool – Nottingham; incidentul a dus la eliminarea spaţiilor îngrădite şi a spaţiilor pentru locuri în picioare din peluzele stadioanelor britanice.
  • 2001 – Johannesburg (Africa de Sud): 43 de morţi şi 155 de răniţi, după ce suporterii au încercat să intre pe un stadion care era supraaglomerat.
  • 2009 – Abidjan (Coasta de Fildeş): mii de fani au intenţionat să  intre la meciul Coasta de Fildeş – Malawi şi s-a creat o înghesuială în care 19 suporteri au murit şi 100 au fost răniţi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News