Fetele sunt minore

Site-ul oficial al clubului AS Roma Botoşani oferă vizitatorilor posibilitatea de a vota cea mai sexy suporteră a echipei. Unele fete sunt minore. Anny este un fan înrăit al lui Francesco Totti.

Echipa comunei Roma din judeţul Botoşani joacă în liga a IV-a şi, chiar dacă nu are renumele “sorei gemene” din Italia, a băgat deja spaima în rivalele sale. AS Roma Botoşani luptă pentru promovarea în liga a III-a cu FC Vorona, o altă formaţie al cărei nume seamănă izbitor cu al uneia din “Cizmă”. Copia moldavă a echipei lui Francesco Totti n-a purtat mereu această denumire. Clubul a fost înfiinţat în 1975, sub titulatura “Zorile Roma”, dar abia în 1990, la reînfiinţare, a adoptat numele de “AS Roma”. Ideea i-a aparţinut fostului jucător şi actualului patron al echipei, Gică Tăbultoc.

Vor amical cu italienii

“Am schimbat numele formaţiei pentru că avem stadionul în comuna Roma şi pentru că mi se pare normal să ne luăm după un club mare. Noi suntem trupă tare în judeţ”, a spus finanţatorul moldovenilor. Revoluţia lui Tăbultoc nu se opreşte aici. Patronul lui AS Roma Botoşani are planuri mari, intenţionând să renoveze stadionul, pe care-l va redenumi Olimpico, şi să încerce aranjarea unui amical cu echipa lui Totti. “Ştiu că o să fie foarte greu să aduc adevărata AS Roma la Botoşani, dar nu mă las. Măcar să-i fac să vină cu echipa de rezerve”, a declarat Gică Tăbultoc.

Vor ţine cu ardelenii

Chiar dacă sunt mari admiratori ai echipei de pe Olimpico, jucătorii lui AS Roma Botoşani vor ţine miercuri seară cu CFR Cluj. “Cu toate că purtăm numele italienilor, noi o să ţinem cu CFR-ul la meciul cu AS Roma. Suntem cu sufletul alături de ei, pentru că suntem români”, a spus Gică Tăbultoc, patronul moldovenilor.

Au autocar de 20.000 de euro!

AS Roma Botoşani esingura echipă din judeţ care are propriul autocar. Noua bijuterie pe roţi a moldovenilor este marca Setar, are 57 de locuri şi a costat clubul aproximativ 20.000 de euro. “Am decis să ne cumpărăm autocar deoarece avem foarte mulţi suporteri şi intenţionăm să-i luăm cu noi în deplasări”, a declarat directorul de imagine Ionuţ Tăbultoc.

Jucătorii muncesc la firma patronului Tăbultoc

Gică Tăbultoc, patronul formaţiei, are afaceri în transporturi, tâmplărie şi construcţii, iar printre angajaţii firmelor sale sunt şi câţiva fotbalişti de la AS Roma Botoşani. “Avem fotbalişti de la Iaşi care nu pot sta în Botoşani numai cu o primă de joc. Sunt angajaţi la firma mea, iau salariu şi prime de joc şi sunt foarte motivaţi. Le-am asigurat chiar şi un apartament. Încerc să le ofer nişte condiţii la care multe echipe din Divizia C nici nu visează”, a explicat Tăbultoc.

Prime între 50 şi 250 de lei

Fotbaliştii lui AS Roma Botoşani încasează 50 de lei pentru o victorie pe teren propriu şi 100 de lei pentru un succes în deplasare. Există şi prime mai mari în cazul partidelor foarte importante: 200 de lei pentru a învinge o contracandidată la promovare, respectiv 250 de lei în cazul unui triumf la cel puţin cinci goluri diferenţă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News