Trei fete cucuiete, pe care trebuie să le priveşti cu atenţie, altfel rişti să le confunzi, mai ales că pe terenul de baschet poartă acelaşi tricou alb-albastru.

Din ziua în care mama lor le-a dus prima oară pe parchetul unei săli de sport, surorile nu se mai satură să arunce la coş. Este drept, Alexandra, pe scurt Ada, a cochetat şi cu handbalul. Ca între fete, Cutaş 1, 2 şi 3 se bucură şi plâng una pe umărul celeilalte.

Fac doar schimb de pase, nu şi de iubiţi

“E bine, e mereu cineva în preajmă când vrei să vorbeşti”, ne convinge Cristina, în vreme ce Andreea vede alte avantaje: “E cineva la îndemână să-ţi facă părul, unghiile, să-ţi împrumute haine, farduri”. Asta nu înseamnă că-şi permit chiar orice, cum ar fi de exemplu să facă schimb de iubiţi. Tot Andreea e categorică: “Nici vorbă de aşa ceva. Există nişte reguli nescrise între surori, şi asta e cu siguranţă una dintre ele”, deşi, Cristina, pusă pe şotii, lasă loc de bănuieli: “Mi-au plăcut majoritatea prietenilor surorilor mele.

Au gusturi foarte bune. Dar în momentul în care s-au cuplat, pentru mine au devenit asexuaţi”. În completare, Ada vine şi descrie bărbatul ideal, adică “stând în genunchi, ţinând în mână o cutiuţă cu un inel şi rostind: «Vrei să fii soţia mea?»”.

Nu le plac vedetele autohtone

În materie de vedete, surorile Cutaş nu vor să audă de Andreea Marin, Oana Zăvoranu sau Simona-Sensual. Preferatele lor sunt Angelina Jolie, Charlize Theron, dar şi Monica Bîrlădeanu. “Divele noastre sunt false, prefăcute şi umflate cu pompa de presă. N-au nimic din naturaleţea şi spontaneitatea adevăratelor vedete”, susţin la unison surorile Cutaş.

fotografii: Arte Sport

 
 

Urmărește-ne pe Google News