Succesul repurtat la Istanbul a declanşat o adevărată fiestă în sânul echipei antrenate de Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk. După ce au sărbătorit la restaurant, până dimineaţa, câştigarea Cupei UEFA, elevii lui “Il Luce” au continuat petrecerea şi în avionul care i-a dus, joi, acasă, la Doneţk.
Un fan i-a sărutatmâna lui Lucescu
La aterizare, mii de fani au blocat traficul în oraş pentru a-i întâmpina pe “eroi” cu o coregrafie impresionantă. Fotbaliştii şi stafful echipei şi-au făcut sute de poze cu suporterii, însă cel mai mişcat de dragostea susţinătorilor a fost chiar Mircea Lucescu. Un fan a urcat pe scena unde erau prezentaţi idolii lui şi i-a sărutat mâna antrenorului român.
fotografii: www.shakhtar.com