Extrema Aneta Pârvuț (1.68 metri) a fost o prezență exotică pentru reprezentantă României în Ligă Campionilor. Cea mai mică jucătoare din lotul băimărencelor a compensat însă lipsa staturii prin inventivitate spre amuzamentul colegelor și adversarelor.
„A fost un moment plăcut, am încercat să combinăm utilul cu plăcutul și să ne destindem puțin. Mai jucăm uneori baschet la încălzire. Nu avem noi chiar tehnică fetelor de la Târgoviște, dar nici nu suntem, se pare, pilaf”, a a glumit centrul Laura Oltean.
După meciul de baschet, vedetele de la HCM Baia Mare le-au invitat pe fetele de la baschet la un meci revanşă, dar pe semicerc. Americancele din lotul grupării dâmbovițene s-au distrat pe cinste. Porchia Green, Britney Jones și Cherrelle Poole au jucat chiar pentru prima oară în viața lor handbal. „Este prima oară când joc handbal și probabil și ultima. Este un joc dificil, parcă e mai simplu să te uiți doar la TV la el. În America, handbalul nu este un sport popular, prima oară când am văzut un meci pe viu a fost când am venit în Europa”, a a declarat zâmbind Porchia Green.
După show-ul cu HCM Baia Mare, baschetbalistele de la CSM Târgoviște au plecat azi spre Arad, acolo unde vor susține marți, contra eternei rivale ICIM Arad (9 titluri naționale), primul meci al finalei campionatului (se joacă în sistem cel mai bun din cinci partide).